30 aprilie 2024 · Inițiator: George NICOLA

HCL 29/2024 Aliman adoptată

Alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local Aliman, pentru conducerea lucrărilor ședinței ce va avea loc în data 30 aprilie 2024

Pe scurt

Consiliul Local Aliman a decis să aleagă pe Ionel Popa ca președinte de ședință pentru lucrările din 30 aprilie 2024, în locul actualei președinte, care nu poate fi prezentă. Se transmite hotărârea către primar, președintele de ședință ales, Instituția Prefectului și alte părți interesate. În procesul decizional au fost 10 voturi pentru, nici împotrivă sau abțineri, iar Consiliul are 11 membri în funcție.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 29 din 2024 a Consiliului Local Aliman
Titlu oficial
Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local Aliman, pentru conducerea lucrărilor ședinței ce va avea loc în data 30 aprilie 2024
Emitent
Consiliul Local Aliman
Număr
29 / 2024
Data
30 aprilie 2024
Inițiator
George NICOLA
Localitate
Aliman, județul Constanța
Stare
adoptată

Pe același subiect în Aliman

Ce prevede

Art.1. – În vederea conducerii lucrărilor şedinţei Consiliului local al comunei Aliman din data de 30 aprilie 2024, se alege preşedinte de şedinţă domnul consilier local POPA IONEL. Art.2. – Secretarul general al comunei Aliman, judeţul Constanţa, va aduce la cunoştinţă prezenta hotărâre: Primarului comunei Aliman, preşedintelui de şedintţă ales, Instituţiei Prefectului-Judeţul Constanţa, precum şi altor autorităţi şi persoane interesate. Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 10 voturi “pentru”, voturi“ împotrivă”-0-, abţineri -0-, din numărul total de 10 consilieri prezenţi, consiliul local fiind alcătuit din 11 membri, din care 11 în funcţie. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, POPA IONEL Contrasemnează pentru legalitate, Secretar general comuna Aliman Crăciun Viorel Aliman, 30 aprilie 2024.

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala