Alexandria › 26 martie 2025

HCL 98/2025 adoptată

Priveşte: trecerea din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unor mijloace fixe şi scoaterea din funcţiune, casarea și valorificarea acestora

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL TELORMAN MUNICIPIUL ALEXANDRIA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE Priveşte: trecerea din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unor mijloace fixe şi scoaterea din funcţiune, casarea și valorificarea acestora Consiliul Local al Municipiului Alexandria, Județul Teleorman, întrunit în şedintă ordinară, având în vedere:  referatul de aprobare nr. 23985/21.03.2025 al Primarului Municipiului Alexandria;  raportul comun de specialitate nr. 23988/21.03.2025 al Serviciului Patrimoniu, al Serviciului Financiar Contabilitate, Salarizare, Sisteme de Management, Documente Clasificate, Serviciului Buget, Resurse Umane, Activități Culturale și al Serviciului Juridic Comercial;  avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al Municipiului Alexandria;  referatul nr. 571/05.03.2025 al SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL, înregistrat la Municipiul Alexandria sub nr. 16789/05.03.2025;  prevederile O.G. nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ- teritoriale;  prevederile H.G. nr. 841 din 23 octombrie 1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinand instituţiilor publice, actualizată;  prevederile O.G. nr. 19 din 4 august 1995 privind unele măsuri de perfecţionare a regimului achiziţiilor publice, precum şi a regimului de valorificare a bunurilor scoase din funcţiune, aparţinând instituţiilor publice;  prevederile Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, cu modificările și completările ulterioare;  prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), art.286 alin. (1), art.289 alin. (1), art. 361 alin. (2) și ale art. 354 din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul prevederilor art. 136 alin. (1), art.139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și alin. (5) și ale art.196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: HOTĂRĂŞTE Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unor mijloace fixe, pentru scoaterea din funcțiune, în vederea valorificării și după caz, casării, prevăzute în anexa nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă scoaterea din funcţiune, casarea și valorificarea mijloacelor fixe care trec în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria, conform art. 1 din prezenta hotărâre. Art.3. Se împuterniceşte S.C.ADMINISTRAȚIA STRĂZILOR, CONSTRUCȚII EDILITARE SRL pentru executarea procedurilor legale privind casarea, dezmembrarea și valorificarea mijloacelor fixe scoase din funcţiune. Art.4. Se aprobă valorificarea materialelor rezultate în urma dezmembrării mijloacelor fixe scoase din funcţiune. Art.5. Sumele rezultate din valorificarea activelor corporale prevăzute la art. 2, după deducerea cheltuielilor aferente, se fac venit la bugetul local al municipiului Alexandria. Art. 6 Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria, prezenta hotărâre va fi transmisă Instituţiei Prefectului Judeţului Teleorman, pentru verificarea legalităţii, Primarului Municipiului Alexandria, Serviciului Patrimoniu, Serviciului Financiar Contabilitate, Salarizare, Sisteme de Management, Documente Clasificate, Serviciului Buget, Resurse Umane, Activități Culturale, Serviciului Juridic Comercial și SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL, pentru cunoaştere și punere în aplicare. PREŞEDINTE DE ŞEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ, CONSILIER, SECRETAR GENERAL, Florea VOICILĂ Alexandru Răzvan CECIU ALEXANDRIA, Nr.98 din 26 martie 2025 JUDEȚUL TELEORMAN MUNICIPIUL ALEXANDRIA Nr. 23985/21.03.2025 REFERAT DE APROBARE la proiectul de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unor mijloace fixe şi scoaterea din funcţiune, casarea și valorificarea acestora Prin referatul nr. 571/05.03.2025 al SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL, înregistrat la Municipiul Alexandria sub nr. 16789/05.03.2025, s-a aprobat propunerea de casare a unor mijloace fixe, date în folosință gratuită, urmare a faptului că bunurile în cauză nu mai îndeplinesc condițiile tehnice de utilizare prezentând un grad mare de uzură fizică, totodată durata de funcționare este consumată, echipamentele fiind amortizate integral. Pentru scoaterea din funcțiune, în vederea valorificării și, după caz, a casării acestor mijloace fixe este necesară trecerea acestora din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria. Conform art. 361 alin. (2) din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, sunt prevăzute următoarele: „Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul privat al acesteia se face prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, dacă prin lege nu se dispune altfel." Conform art. 1 din O.G. nr. 112 din 31 august 2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, sunt prevăzute următoarele: „Activele corporale care alcătuiesc domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale de natura mijloacelor fixe, cu durata normală de utilizare consumată sau neconsumata, a căror menţinere în funcţiune nu se mai justifica, se scot din funcţiune, se valorifica şi se casează în condiţiile prezentei ordonanţe.”. Conform art. 2 din O.G. nr. 112 din 31 august 2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, sunt prevăzute următoarele: „Pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării şi, după caz, casării, activele corporale prevăzute la art. 1 vor fi trecute în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit reglementărilor privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia.”. Conform art. 4 din O.G. nr. 112 din 31 august 2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, sunt prevăzute următoarele: „Sumele rezultate din valorificarea activelor corporale prevăzute la art. 1, după deducerea cheltuielilor aferente, se fac venit la bugetul de stat sau la bugetele comunelor, oraşelor sau judeţelor, după caz.”. Proiectul de hotărâre supus spre aprobare, este susținut din punct de vedere legal, de următoarele prevederi de acte normative:  prevederile O.G. nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ- teritoriale;  prevederile H.G. nr. 841 din 23 octombrie 1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinand instituţiilor publice, actualizată;  prevederile O.G. nr. 19 din 4 august 1995 privind unele măsuri de perfecţionare a regimului achiziţiilor publice, precum şi a regimului de valorificare a bunurilor scoase din funcţiune, aparţinând instituţiilor publice;  prevederile Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, cu modificările și completările ulterioare;  prevederile art. 129 alin.(1), alin. (2) lit.c), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și alin. (5), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 286 alin.(1), art. 289 alin. (1), art. 361 alin. (2) și ale art. 354 din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrative, cu modificările și completările ulterioare. Propunerea de mai sus fiind necesară şi oportună, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (1) și art. 240 alin. (2) din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, propun iniţierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unor mijloace fixe şi scoaterea din funcţiune, casarea și valorificarea acestora. Serviciul Patrimoniu, Serviciul Financiar Contabilitate, Salarizare, Sisteme de Management, Documente Clasificate, Serviciului Buget, Resurse Umane, Activități Culturale şi Serviciul Juridic Comercial din cadrul Municipiului Alexandria vor întocmi Raportul de specialitate care, împreună cu întreaga documentaţie, va fi prezentat Consiliului Local al Municipiului Alexandria pentru dezbatere şi aprobare. PRIMAR, Victor DRĂGUŞIN Red. D.M. JUDEȚUL TELEORMAN MUNICIPIUL ALEXANDRIA SERVICIUL PATRIMONIU SERVICIUL FINANCIAR CONTABILITATE, SALARIZARE, SISTEME DE MANAGEMENT, DOCUMENTE CLASIFICATE SERVICIULUI BUGET, RESURSE UMANE, ACTIVITĂȚI CULTURALE SERVICIUL JURIDIC COMERCIAL Nr. 23988/21.03.2025 RAPORT COMUN DE SPECIALITATE la proiectul de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unor mijloace fixe şi scoaterea din funcţiune, casarea și valorificarea acestora Prin referatul de aprobare nr. 23985/21.03.2025, primarul Municipiului Alexandria, domnul Victor Drăguşin, propune un proiect de hotărâre cu privire la trecerea din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unor mijloace fixe şi scoaterea din funcţiune, casarea si valorificarea acestora. Prin referatul nr. 571/05.03.2025 al SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL, înregistrat la Municipiul Alexandria sub nr. 16789/05.03.2025, s-a aprobat propunerea de casare a unor mijloace fixe, date în folosință gratuită, urmare a faptului că bunurile în cauză nu mai îndeplinesc condițiile tehnice de utilizare prezentând un grad mare de uzură fizică, totodată durata de funcționare este consumată, echipamentele fiind amortizate integral. Pentru scoaterea din funcțiune, în vederea valorificării și, dupa caz, casării acestor mijloace fixe este necesară trecerea acestora din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria. Conform art.361 alin. (2) din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrative, sunt prevăzute următoarele „Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul privat al acesteia se face prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, dacă prin lege nu se dispune altfel." Bunurile propuse pentru trecerea din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. Conform art. 1 din O.G. nr. 112 din 31 august 2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, sunt prevăzute următoarele: „Activele corporale care alcătuiesc domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale de natura mijloacelor fixe, cu durata normală de utilizare consumată sau neconsumata, a căror menţinere în funcţiune nu se mai justifica, se scot din funcţiune, se valorifica şi se casează în condiţiile prezentei ordonanţe.”. Conform art. 2 din O.G. nr. 112 din 31 august 2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, sunt prevăzute următoarele: „Pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării şi, după caz, casării, activele corporale prevăzute la art. 1 vor fi trecute în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit reglementărilor privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia.”. Conform art. 4 din O.G. nr. 112 din 31 august 2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, sunt prevăzute următoarele: „Sumele rezultate din valorificarea activelor corporale prevăzute la art. 1, după deducerea cheltuielilor aferente, se fac venit la bugetul de stat sau la bugetele comunelor, oraşelor sau judeţelor, după caz.”. Proiectul de hotărâre supus spre aprobare, este susținut din punct de vedere legal, de următoarele prevederi de acte normative:  prevederile O.G. nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ- teritoriale;  prevederile H.G. nr. 841 din 23 octombrie 1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinand instituţiilor publice, actualizată;  prevederile O.G. nr. 19 din 4 august 1995 privind unele măsuri de perfecţionare a regimului achiziţiilor publice, precum şi a regimului de valorificare a bunurilor scoase din funcţiune, aparţinând instituţiilor publice;  prevederile Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, cu modificările și completările ulterioare;  prevederile art. 129 alin. (2) lit.c), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și alin. (5), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 286 alin.(1), art. 289 alin. (1), art. 361 alin. (2) și ale art. 354 din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Față de cele prezentate, raportat la prevederile art. 129 alin. (1) și art. 136 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, considerăm că proiectul poate fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local al Municipiului Alexandria, astfel că propunem spre analiză și aprobare prezentul Raport și proiectul de Hotărâre întocmit pentru trecerea din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unor mijloace fixe şi scoaterea din funcţiune, casarea și valorificarea acestora. Serviciul Patrimoniu Serviciul Buget, Resurse Umane, Activități Culturale Șef Serviciu, Șef Serviciu, Ștefan NECEA Haritina GAFENCU Serviciul Juridic Comercial, Serviciul Financiar Contabilitate, Șef Serviciu, Sisteme de Management, Documente Clasificate Șef Serviciu, Postumia CHESNOIU Mona RĂBOJ JUDEȚUL TELEORMAN ANEXA nr. 1 la MUNICIPIUL ALEXANDRIA H.C.L. nr. 98 din 26 martie 2025 CONSILIUL LOCAL LISTA Bunurilor de natura mijlocelor fixe propuse a fi trecute din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria, și scoaterea din funcțiune, casarea și valorificarea acestora Nr. Stoc curent Nr. de Denumire mijloc fix U.M. Valoare de inventar crt. inventar 1 Automat pt. dirij. circ Buc. 1 100309 20106,95 2 Automat pt. dirij. circ Buc. 1 100287 20106,95 3 Automat pt. dirijare trafic Buc. 1 100320 20983,58 4 Automat pt. dirijare trafic Buc. 1 100319 20983,58 5 Automat pt. dirijare trafic Buc. 1 100321 20983,59 6 Contor de timp Buc. 1 100360 997,67 7 Contor de timp Buc. 1 100361 997,67 8 Corp de semafor auto Buc. 1 100328 1346,86 9 Corp de semafor auto Buc. 1 100329 1346,86 10 Corp de semafor auto Buc. 1 100327 1346,86 11 Corp de semafor auto Buc. 1 100333 1346,86 12 Corp de semafor auto Buc. 1 100334 1346,86 13 Corp de semafor auto Buc. 1 100335 1346,86 14 Corp de semafor auto Buc. 1 100330 1346,86 15 Corp de semafor auto Buc. 1 100331 1346,86 16 Corp de semafor auto Buc. 1 100332 1346,86 17 Corp de semafor auto Buc. 1 100326 1346,86 18 Corp de semafor auto Buc. 1 100324 1346,86 19 Corp de semafor auto Buc. 1 100325 1346,86 20 Corp de semafor pietoni Buc. 1 100349 909,64 21 Corp de semafor pietoni Buc. 1 100350 909,64 22 Corp de semafor pietoni Buc. 1 100351 909,64 23 Corp de semafor pietoni Buc. 1 100348 909,64 24 Corp de semafor pietoni Buc. 1 100345 909,64 25 Corp de semafor pietoni Buc. 1 100346 909,64 26 Corp de semafor pietoni Buc. 1 100347 909,64 27 Corp de semafor pietoni [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: alexandria.ro