HCL 97/2022 adoptată
Priveşte: asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului Alexandria cu Centrul Județean de Excelență Teleorman
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Priveşte: asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului
Alexandria cu Centrul Județean de Excelență Teleorman
Consiliul Local al municipiului Alexandria, judeţul Teleorman întrunit în sedinţăextraordinară,
având în vedere:
- referatul de aprobare nr. 31093 din 13.04.2022 al Primarului Municipiului Alexandria;
- raportul de specialitate nr. 31094 din 13.04.2022 al Direcției Economice și Direcției
Juridic Comercial;
- avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al
municipiului Alexandria;
- adresa nr. 42 din 11.04.2022 a Centrului Județean de Excelență Teleorman;
- prevederile art.129, alin (1), alin. (2), lit. “e”,alin (7), lit. “a” și “e”, alin. (9), lit. ”a” din
OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României;
În temeiul prevederilor art. 136, alin. (1), art. 139, alin. (1) șialin. (5), art. 196, alin. (1),
lit. “a” din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările și
completările ulterioare
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului
Alexandria cuCentrul Județean de Excelență Teleorman.
Art. 2. Se aprobă Contractul de asociere dintre Municipiul Alexandria prin Consiliul
Local al Municipiului Alexandria cu Centrul Județean de Excelență Teleorman conform anexei
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se împuternicește Primarul Municipiului Alexandria să semneze contractul de
asociere.
Art. 4.Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria prezenta hotărâre va fi
transmisă Instituţiei Prefectului Judeţului Teleorman pentru verificarea legalităţii, Primarului
Municipiului Alexandria, Direcţiei Economică, Direcției Juridic, Comercial și Centrului
Județean de Excelență Teleorman, pentru cunoaştere şi punere în aplicare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
CONSILIER, SECRETAR GENERAL,
IONELA CORNELIA ENE ALEXANDRU RĂZVAN CECIU
ALEXANDRIA
Nr. 97 din 14 aprilie 2022
JUDEȚUL TELEORMAN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
Nr. 31093 din 13.04.2022
REFERAT DE APROBARE
cu privire la asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului
Alexandria cu Centrul Județean de Excelență Teleorman
Centrul Județean de Excelență Teleorman a fost înființat prin Ordinul nr.
5956/2020, din 4 noiembrie 2020, privind înființarea Centrelor Județene de
Excelență/Centrului Municipiului București, emis de Ministerul Educației și Cercetării,
publicat în Monitorul Oficial nr. 1045 din 9 noiembrie 2020.
Locația Centrului Județean de Excelență Teleorman se găsește în incinta
Inspectoratului Școlar Județean, activitățile educative desfășurându-se online până la
sfârșitul acestui an școlar. Centrul Județean de Excelență Teleorman vine în întâmpinarea
elevilor capabili de performanță, și urmărește formarea unui nucleu educaţional orientat
către dezvoltarea capacităţilor individuale ale elevilor. Pregătirea tinerilor capabili de
performanţă se face în grupe de excelență, pe ani de studiu şi discipline, numărul de elevi
din fiecare grupă fiind, de regulă, de minim 8 şi maxim 15. Grupele de excelenţă se
organizează pentru discipline care au etapă naţională şi internaţională, pentru activităţi
care vizează dezvoltarea competenţelor interdisciplinare.
Prin adresa cu nr. 42 din 11.04.2022, Centrul Județean de Excelență Teleorman
solicită alocarea unui spațiu pentru desfășurarea activităților.
Tinerii din municipiul Alexandria trebuie să aibă acces la educație performantă într-un
spațiu corespunzător actului educațional. De asemenea se dorește realizarea în comun a unor
acțiuni educative, seminarii și manifestări educaționale temeinic justificate.
Prezentul proiect de hotărâre urmărește îmbunătățirea activităților științifice la nivelul
Municipiului Alexandria și promovarea educației de performanță în comunitatea alexandreană,
în special a tinerilor.
Ca urmare, în conformitate cu prevederile art. 136, alin. (1) din OUG 57/2019 privind
Codul Administrativ al României, propun următorul proiect de hotărâre: asocierea Municipiului
Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului Alexandria cu Centrul Județean de
Excelență Teleorman.
Proiectul de hotărâre însoţit de întreaga documentaţie va fi prezentat spre dezbatere
şi aprobare Consiliului Local al municipiului Alexandria.
PRIMAR,
Victor Drăgușin
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
Direcția Economică
Direcția Juridic Comercial
Nr. 31094 din 13.04.2022
RAPORT DE SPECIALITATE
cu privire la asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului
Alexandria cu Centrul Județean de Excelență Teleorman
Prin referatul de aprobare nr.31093 din 13.04.2022, Primarul Victor Drăgușin propune
elaborarea unui proiect de hotărâre cu privire la asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul
Local al Municipiului Alexandria cu Centrul Județean de Excelență Teleorman.
Centrul Județean de Excelență Teleorman a fost înființat prin Ordinul nr. 5956/2020, din 4
noiembrie 2020, privind înființarea Centrelor Județene de Excelență/Centrului
Municipiului București, emis de Ministerul Educației și Cercetării, publicat în Monitorul
Oficial nr. 1045 din 9 noiembrie 2020.Locația Centrului Județean de Excelență Teleorman
se găsește în incinta Inspectoratului Școlar Județean, activitățile educative desfășurându-
se online până la sfârșitul acestui an școlar. Centrul Județean de Excelență Teleorman vine
în întâmpinarea elevilor capabili de performanță, și urmărește formarea unui nucleu
educaţional orientat către dezvoltarea capacităţilor individuale ale elevilor. Pregătirea
tinerilor capabili de performanţă se face în grupe de excelență, pe ani de studiu şi
discipline, numărul de elevi din fiecare grupă fiind, de regulă, de minim 8 şi maxim 15.
Grupele de excelenţă se organizează pentru discipline care au etapă naţională şi
internaţională, pentru activităţi care vizează dezvoltarea competenţelor interdisciplinare.
Prin adresa cu nr. 42 din 11.04.2022, Centrul Județean de Excelență Teleorman
solicită alocarea unui spațiu pentru desfășurarea activităților.
Tinerii din municipiul Alexandria trebuie să aibă acces la educație performantă într-un
spațiu corespunzător actului educațional. De asemenea se dorește realizarea în comun a unor
acțiuni educative, seminarii și manifestări educaționale temeinic justificate.
Susținerea din punct de vedere legal a proiectului propus, este fundamentată pe
prevederile următoarelor acte normative:
- prevederile art.129, alin (1), alin. (2), lit. “e”,alin (7), lit. “a” și “e”, alin. (9), lit. ”a” din
OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României
- adresa nr. 42 din 11.04.2022 a Centrului Județean de Excelență Teleorman.
Faţă de cele prezentate, considerăm că propunerea primarului privind proiectul de hotărâre
cu privire asocierea Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Municipiului Alexandria cu
Centrul Județean de Excelență Teleorman poate fi supusă dezbaterii şi aprobării Consiliului
Local.
Direcția Economică Direcția Juridic, Comercial
Haritina Gafencu Postumia Chesnoiu
Compartiment Monitorizare Unități de Învățământ
Monica Dumitrescu
MUNICIPIUL ALEXANDRIA Anexa
CONSILIUL LOCAL la HCL nr. 97 din 14.04.2022
MUNICIPIUL ALEXANDRIA CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ
Nr. _________din _____ 2022 TELEORMAN
Nr. ___________din _____ 2022
CONTRACT DE ASOCIERE
PĂRȚILE CONTRACTANTE:
MUNICIPIUL ALEXANDRIA, cu sediul în Municipiul Alexandria, str. Dunării, nr.
139, cod fiscal 4652660, cont RO61TREZ24A675000591100X deschis la Trezoreria
Alexandria, reprezentat de Victor DRĂGUŞIN, în calitate de PRIMAR, denumit în continuare
Asociatul nr. 1
Şi
CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ TELEORMAN, cu sediul Municipiul
Alexandria, str. Carpați, nr. 15, cod fiscal 44112901, reprezentat de prof.
_________________________________, în calitate de director, denumit în continuare
Asociatul nr. 2,
Articolul 1. - DEFINIREA ASOCIERII
1.1. Părţile semnatare au decis să încheie prezentul contract, conform prevederilor art.
129, alin. (1), lit. ”a” din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu
modificările și completările ulterioare.
Articolul 2. - OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Prezentul contract are ca obiect asocierea Municipiului Alexandria prin
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ALEXANDRIA cu Centrul Județean de
Excelență Teleorman în vederea susținerii, organizării, dezvoltarii şi promovării în comun a
învăţământului de performanță în Municipiul Alexandria, a modernizării și reabilitării spațiului,
precum și în vederea susținerii și realizării în comun a unor acțiuni educative, seminarii și
manifestări.
Articolul 3. - DURATA CONTRACTULUI
3.1. Prezentul contract intra în vigoare începând cu data semnării ______________ şi
produce efecte până la data de _________________. Contractul poate fi prelungit cu acordul
părților.
Articolul 4. – OBLIGAȚIILE PĂRŢILOR
4.1. Asociatul nr. 1, Municipiul Alexandria pune la dispoziție, în vederea realizării
obiectului asocierii, imobilul situat în str. Carpați, nr. 21.
4.2. Municipiul Alexandria se obligă să reabiliteze și să modernizeze imobilul.
4.3. Municipiul Alexandria se obligă să sprijine organizarea manifestărilor educaționale
dezvoltarea şi promovarea în comun a învăţământului de performanță în Municipiul Alexandria.
4.4. Municipiul Alexandria se obligă să dispună încetarea asocierii în situația în care
asociatul nu își respectă obligațiile.
4.5. Asociatul nr.2, Centrul Județean de Excelență Teleorman se obligă să preia
imobilul prevăzut la punctul 4.1. din contract şi să-l amenajeze și doteze corespunzător cu
mobilier, dispozitive IT, materiale didactice etc. pentru realizarea obiectivului şi scopului
prezentei asocieri.
4.6. Centrul Județean de Excelență Teleorman va asigura organizarea şi desfăşurarea
procesului de învăţământ, în concordanţă cu normele stabilite de legislaţie şi a regulamentelor în
domeniu, la nivelul cerinţelor actuale stabilite pentru un învăţământ performant.
4.7. Centrul Județean de Excelență Teleorman se obligă să plătească sumele necesare
pentru întreţinerea imobilului şi să se comporte ca un bun gospodar.
4.8. Centrul Județean de Excelență Teleorman se obligă să nu transfere sau să
cesioneze drepturile dobândite prin prezentul contract de asociere altor persoane fizice sau
juridice, să nu intervină asupra imobilului, echipamentelor și utilajelor tehnologice;
4.9. Centrul Județean de Excelență Teleorman se obligă să se implice activ în acțiunea
ce constituie obiectul prezentului contract în scopul realizării obiectivelor propuse.
Articolul 5. - RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
5.1. Pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute de
prezentul contract, părţile răspund potrivit prevederilor legale.
5.2. Niciuna din părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de
executarea în mod necorespunzător (total sau parţial) a oricărei obligaţii care îi revine în baza
prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorepunzatoare a obligaţiei respective a
fost cauzată de forţă majoră, aşa cum este definită de lege.
Articolul 6. – ÎNCETAREA CONTRACTULUI
6.1. Încetarea contractului poate avea loc în următoarele situaţii:
a) de drept, la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, dacă nu a fost prelungit
prin act adiţional, conform prevederilor legale;
b) prin acordul părţilor contractante;
c) prin reziliere unilaterală de către Asociatul nr. 1, în cazul nerespectării obiectului
asocierii de către Asociatul nr. 2 în contract;
d) Alte cauze:
∑ în cazul unui interes major al comunităţii locale sau în cazul unui interes
naţional
∑ În situaţia în care imobilul prevăzut la punctul 4.1. din contract nu mai
corespunde din punct de vedere tehnic scopului propus
∑ dacă nu se realizează obligaţiile contractuale de către părţi
Articolul 7 – FORŢA MAJORĂ
7.1. În cazul apariţei unui eveniment de forţă majoră, astfel cum este definit de Codul
civil, partea care îl invocă, trebuie să informeze cealaltă parte în termen de 5 zile de la apariţia
lui sau de la data la care a luat la cunoştinţă de acesta, prin notificare expresă. Încetarea cazului
de forţă majoră va fi notificată în aceleaşi condiţii.
Articolul 8 – LITIGII
8.1. Toate litigiile ivite în modul de interpretare, respectare și a prevederilor din prezentul
contract se soluţionează pe cale amiabilă.
8.2. În cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi
supuse spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente.
Articolul 9 – DISPOZIŢII FINALE
9.1. Prin asocierea celor două părţi, nu se înfiinţează o nouă persoană juridică.
9.2. Cele două părţi, prin prezentul contract, nu urmăresc un scop patrimonial.
9.3. În cazul în care una din părţi produce, din culpă, un prejudiciu celeilalte părţi, va
răspunde conform prevederilor legale, Culpa nu se prezumă, trebuie dovedită.
9.4. Prezentul contract se completează cu prevederile legislaţiei române în vigoare şi
9.5. Prevederile contractului au putere deplină pentru părţi.
9.6. Prezentul contract se încheie în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
MUNICIPIUL ALEXANDRIA CENTRUL JUDEȚEAN DE
EXCELENȚĂ TELEORMAN
PRIMAR, DIRECTOR,
Victor DRĂGUŞIN Prof. Luminița BIOLARU
DIRECŢIA ECONOMICĂ
Haritina GAFENCU
DIRECŢIA JURIDIC COMERCIAL
Postumia CHESNOIU
COMPARTIMENT MONITORIZARE
UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Monica DUMITRESCU
Președinte de ședință
Consilier,
Ionela Cornelia ENE
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.