HCL 72/2025 adoptată
Privește: aprobarea Programului de execuție a lucrărilor de reparații, întreținere străzi și clădiri publice pentru anul 2025 în Municipiul Alexandria.
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Priveste: aprobarea Programului de execuție a lucrărilor de reparații, întreținere străzi și clădiri
publice pentru anul 2025 în Municipiul Alexandria.
Consiliul Local al Municipiului Alexandria, județul Teleorman întrunit în ședință ordinară, având in vedere:
Referatul de aprobare nr. 20078/13.03.2025 al Primarului municipiului Alexandria;
Raportul de specialitate nr. 20082/13.03.2025 al Serviciului investiții și Serviciului Buget, Resurse umane,
Activități comerciale;
Avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al Municipiului Alexandria;
Prevederile HCL nr. 162/30.07.2010 privind constituirea Societății Comerciale Administrația Străzilor,
Construcții Edilitare SRL;
Prevederile HCL nr. 66/31.03.2011 privind stabilirea modalității de atribuire a contractului de delegare a
gestiunii și atribuirea contractului de delegare a gestiunii pentru serviciul de administrare a domeniului
public și privat al Municipiului Alexandria;
Prevederile OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
Ordinul nr. 1333/2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel
Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 95/2021;
Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
Contractul de finanțare nr. 28699/29.05.2023;
Contractul de execuție lucrări nr. 31893/15.06.2023;
Prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d si alin. (7) lit. m din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ al Romaniei.
În temeiul prevederilor art. 136 alin. (1), art. 139 alin. (1) și alin. (5) și ale art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr.
57/2019 privind Codul administrativ al Romaniei,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă Programul de execuție a lucrărilor de reparații, întreținere străzi și clădiri publice pentru anul
2025 în Municipiul Alexandria care va avea cuprinsul prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.
Art.2. Programul de lucrări cuprinde obiectivele și valoarea lucrărilor.
Art.3. Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria prezenta hotărâre va fi transmisă Instituției
Prefectului Județului Teleorman pentru verificarea legalității, Primarului Municipiului Alexandria, Societății
Comerciale Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL, Serviciului investiții și Serviciului Buget, Resurse
umane, Activități comerciale din cadrul Primăriei municipiului Alexandria, pentru cunoaștere și punere în
aplicare.
PRESEDINTE DE SEDINȚĂ
Consilier,
VOICILĂ FLOREA CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
Secretar General,
Alexandria, ALEXANDRU-RĂZVAN CECIU
Nr. 72 /21 martie 2025
JUDEȚUL TELEORMAN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
Nr. 20078/13.03.2025
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Programului de execuție a lucrărilor de reparații,
întreținere străzi și clădiri publice pentru anul 2025 în Municipiul Alexandria.
În municipiului Alexandria, serviciile de utilitate publică şi de interes public local se realizează
prin operatori specializaţi şi prin structuri de subordonare locală înfiinţate de Consiliul Local.
La nivelul municipiului, serviciul comunitar de administrare a domeniului public și privat face
obiectul Contractului de delegare a gestiunii încheiat cu SC Administrația Străzilor, Construcții
Edilitare SRL Alexandria în baza HCL nr. 66/31 martie 2011.
Obiectul contractului de delegare a gestiunii încheiat cu SC Administrația Străzilor, Construcții
Edilitare SRL constă în dreptul şi obligaţia de a:
construi, moderniza, exploata şi întreţine străzile, drumurile, podurile, pasajele rutiere şi
pietonale, subterane şi supraterane;
organiza şi optimiza circulaţia rutieră şi pietonală;
instala, întreţine şi asigurar funcţionarea sistemelor de semnalizare şi dirijare a circulaţiei
urbane, în vederea asigurării siguranţei traficului şi pentru fluidizarea acestuia;
înfiinţarea, organizarea şi exploatarea unor servicii de întreţinere, reparaţii curente şi reabilitare
a fondului locativ aflat în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale din Municipiul
Alexandria.
Conform prevederilor Contractului, municipiul Alexandria în calitate de delegatar are ca sarcină
aprobarea programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemului de utilități publice
incidente serviciului precizat. Programul de lucrări anexat prezentului proiect este structurat pe
obiective şi conţine valoare lucrărilor care sunt preconizate a se realiza în cursul anului curent de către
Societatea comercială Administraţia Străzilor, Construcţii Edilitare SRL, în temeiul Contractului de
delegare a gestiunii serviciului comunitar de administrare a domeniului public şi privat.
Lucrările care se au în vedere a se realiza în perioada de referinţă cuprind reparaţii străzi cu
mixtura stocabila şi mixtura asfaltică, marcaje parcări, lucrări de reparaţii în interiorul cvartalelor de
locuințe, întreţinerea indicatoarelor de circulaţie şi semafoarelor, montare relantisoare, alte lucrări
necesare pe raza municipiului.
În luna mai a anului 2023 UAT Municipiul Alexandria a semnat cu Ministerul Dezvoltării,
Lucrărilor Publice Și Administrației Contractul de finanțare pentru Programul național de investiții
Anghel Saligny pentru categoria de investiții drumurile publice clasificate și încadrate în conformitate
cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri
comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale
localităților. Contractul de finațare este valabil până la data de 31.12.2026, cu posibilitatea de
prelungire pâna la 31.12.2028. În temeiul dispozițiile art. 31 alin. (1) si alin (7) din Legea nr. 98/2016
privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, s-a solicitat societății Administrația
Străzilor, Construcții Edilitare oferta pentru executarea lucrărilor de mai sus. În baza ofertei transmise a
fost încheiat contractul de execuție lucrări având ca obiect Reabilitarea si modernizarea rețelei stradale
din municipiul Alexandria: strada Negru Vodă, strada Cuza Vodă tronson 2, strada Libertății tronson
1, strada Libertății tronson 5, strada București, strada Dunării, strada Al. Colfescu, strada Constantin
Brâncoveanu, strada Agricultori, strada Victor Antonescu.
Conform contractului de lucrări, în primul an de contract, începând cu luna iulie 2023 s-a
demarat executarea lucrărilor pe străzile Cuza Vodă tronson 2, Libertății tronson 5 și Negru Vodă,
primele două fiind și finalizate. În anul 2024 au fost finalizate lucrările la strada Negru Vodă, începute
în anul precedent, precum și la străzile Agricultori și V. Antonescu. Tot în anul 2024 au început
lucrările pe străzile Dunării, București, av. Al Colfescu, C-tin Brâncoveanu, Libertății tronson 1 care
vor continua în acest an.
Pe parcursul anului programul propus spre aprobare se va modifica și completa pe măsură ce se
identifică lucrări necesare de executat.
Programul de lucrări propus pentru anul 2025 este necesar având în vedere obiectivele
delegatarului stabilite prin Contractul de delegarea gestiunii, astfel:
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de odihnă ale utilizatorilor/beneficiarilor prin promovarea
calităţii şi eficienţei acestor servicii; dezvoltarea durabilă a serviciilor;
decongestionarea drumurilor publice şi a spaţiilor aparţinând domeniului public şi privat cu
scopul fluidizării traficului auto şi pietonal, în special în zona centrală şi pe străzile principale cu
trafic intens.
Legalitatea prezentului proiect de hotărâre este stabilită de următoarele acte normative:
Prevederile HCL nr. 162/30.07.2010 privind constituirea Societății Comerciale Administrația
Străzilor, Construcții Edilitare SRL;
Prevederile HCL nr. 66/31.03.2011 privind stabilirea modalității de atribuire a contractului de
delegare a gestiunii și atribuirea contractului de delegare a gestiunii pentru serviciul de
administrare a domeniului public și privat al Municipiului Alexandria;
Prevederile OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
Ordinul nr. 1333/2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a
prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului
naţional de investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1)
lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021;
Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
În temeiul prevederilor art. 136 alin. (1), art. 139 alin. (1) și alin. (5) și ale art. 196 alin. (1) lit. a
din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ al Romaniei, propun elaborarea de către Serviciul
investiții și Serviciul Buget, Resurse umane, Activități comerciale a unui proiect de hotărâre și a unui
raport comun de specialitate cu privire la aprobarea Programului de execuție a lucrărilor de reparații,
întreținere străzi și clădiri publice pentru anul 2025 în Municipiul Alexandria.
PRIMAR,
Victor DRĂGUȘIN
JUDEȚUL TELEORMAN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALEXANDRIA
Serviciul investiții
Serviciul Buget, Resurse umane, Activități comerciale
Nr. 20082/13.03.2025
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Programului de execuție a lucrărilor de
reparații, întreținere străzi și clădiri publice pentru anul 2025 în Municipiul Alexandria.
Prin Referatul de aprobare nr. 20078/13.03.2025 Primarul Municipiului Alexandria supune
dezbaterii și aprobării consiliului un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Programului de execuție
a lucrărilor de reparații, întreținere străzi și clădiri publice pentru anul 2025, în Municipiul Alexandria,
program ce va fi adus la îndeplinire de către SC Administrația Străzilor, Construcții Edilitare SRL.
Propunerea privind inițierea unui proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Programului de
execuție a lucrărilor de reparații, întreținere străzi și clădiri publice pentru anul 2024 in Municipiul
Alexandria este oportună și legală, drept pentru care se va iniția proiectul de hotărâre propus care,
împreuna cu întreaga documentație, va fi depus spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al
Municipiul Alexandria.
Conform prevederilor capitolului 5, art. 5.1. lit. ,,b” din Contractul de delegare a gestiunii
serviciului de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Alexandria, aprobat prin HCL
nr. 66/31.03.2011, Municipiul Alexandria are ca sarcina aprobarea programelor de reabilitare, extindere
şi modernizare a sistemului de utilităţi publice incidente serviciului public precizat.
Proiectul de hotărâre supus dezbaterii are ca scop aprobarea Programului de execuţie a lucrărilor
de reparții, întreţinere străzi și clădiri publice pentru anul 2025 în Municipiul Alexandria în vederea
realizării următoarelor obiective delegate:
· construirea, modernizarea, exploatarea şi întreţinerea străzilor, drumurilor, podurilor, a pasajelor
rutiere şi pietonale, subterane şi supraterane;
· organizarea şi optimizarea circulaţiei rutiere şi pietonale;
· instalarea, întreţinerea şi funcţionarea sistemelor de semnalizare şi dirijare a circulaţiei urbane,
în vederea asigurării siguranţei traficului şi pentru fluidizarea acestuia;
· înfiinţarea, organizarea şi exploatarea unor servicii de întreţinere, reparaţii curente şi reabilitare
a fondului locativ aflat în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale.
Prin Contractul de delegare a gestiunii aprobat prin HCL nr. 66/2011, au fost stabilite
obiectivele delegatarului stabilite prin Contractul de delegarea gestiunii, astfel:
· îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de odihnă ale utilizatorilor/beneficiarilor prin promovarea
calităţii şi eficienţei acestor servicii;
· dezvoltarea durabilă a serviciilor;
· protecţia şi conservarea mediului înconjurător;
· decongestionarea drumurilor publice şi a spaţiilor aparţinând domeniului public şi privat cu
scopul fluidizării traficului auto şi pietonal, în special în zona centrală şi pe străzile principale cu
trafic intens.
Prin executarea lucrărilor propuse prin prezentul program se vor îndeplini obiectivele incrise în
Contractul de delegare a gestiunii având beneficiari cetăţenii municipiului, precum și obligațiile
asumate în baza altor angajamente legale.
În luna mai a anului 2023 UAT Municipiul Alexandria a semnat cu Ministerul Dezvoltării,
Lucrărilor Publice Și Administrației Contractul de finanțare pentru Programul național de investiții
Anghel Saligny pentru categoria de investiții drumurile publice clasificate și încadrate în conformitate
cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri
comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale
localităților. Contractul de finațare este valabil până la data de 31.12.2026, cu posibilitatea de
prelungire pâna la 31.12.2028. În temeiul dispozițiile art. 31 alin. (1) si alin (7) din Legea nr. 98/2016
privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, s-a solicitat societății Administrația
Străzilor, Construcții Edilitare oferta pentru executarea lucrărilor de mai sus. În baza ofertei transmise a
fost încheiat contractul de execuție lucrări având ca obiect Reabilitarea si modernizarea rețelei stradale
din municipiul Alexandria: strada Negru Vodă, strada Cuza Vodă tronson 2, strada Libertății tronson
1, strada Libertății tronson 5, strada București, strada Dunării, strada Al. Colfescu, strada Constantin
Brâncoveanu, strada Agricultori, strada Victor Antonescu.
Conform contractului de lucrări, în primul an de contract, începând cu luna iulie 2023 s-a
demarat executarea lucrărilor pe străzile Cuza Vodă tronson 2, Libertății tronson 5 și Negru Vodă,
primele două fiind și finalizate. În anul 2024 au fost finalizate lucrările la strada Negru Vodă, începute
în anul precedent, precum și la străzile Agricultori și V. Antonescu. Tot în anul 2024 au început
lucrările pe străzile Dunării, București, av. Al Colfescu, C-tin Brâncoveanu, Libertății tronson 1 care
vor continua în acest an. Pe parcursul anului, programul propus spre aprobare se va modifica și
completa pe măsură ce se identifică lucrări necesare de executat.
Susținerea din punct de vedere legal a proiectului propus este fundamentată pe prevederile
următoarelor acte normative:
Prevederile HCL nr. 162/30.07.2010 privind constituirea Societății Comerciale Administrația
Străzilor, Construcții Edilitare SRL;
Prevederile HCL nr. 66/31.03.2011 privind stabilirea modalității de atribuire a contractului de
delegare a gestiuniii și atribuirea contractului de delegare a gestiunii pentru serviciul de
administrare a domeniului public și privat al Municipiului Alexandria;
Prevederile OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
Prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d si alin. (7) lit. m din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ al Romaniei.
Față de cele prezentate, din punct de vedere juridic, raportat la prevederile art.129 alin. 1, art.
136 alin.1 și art. 139 alin. (1) și alin. (3) din OUG nr. 57/2019 Cod Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, considerăm că proiectul poate fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului local al
municipiului Alexandria, astfel că propunem spre analiză şi aprobare prezentul Raport şi proiectul de
Hotărâre întocmit pentru aprobarea Programului de execuție a lucrărilor de reparații, întreținere străzi și
clădiri publice pentru anul 2025 în Municipiul Alexandria.
SERVICIUL INVESTIȚII SERVICIUL BUGET, RESURSE UMANE,
ACTIVITĂȚI COMERCIALE
Șef serviciu, Șef serviciu,
PÎRJOLEA CLAUDIA GAFENCU HARITINA
ROMÂNIA
JUDEȚUL TELEORMAN ANEXĂ LA HCL nr.72/21.03.2025
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
PROGRAM DE EXECUȚIE A LUCRĂRILOR DE REPARAȚII, ÎNTREȚINERE
STRĂZI ȘI CLĂDIRI PUBLICE PUBLICE PENTRU ANUL 2025 ÎN MUNICIPIUL ALEXANDRIA
VALOARE VALOARE
NR
DENUMIRE LUCRĂRI/LEI LUCRĂRI/LEI
CRT
FĂRĂ TVA CU TVA
I LUCRĂRI DE REPARAȚII CU MIXTURĂ STOCABILĂ PE STRĂZILE DIN MUNICIPIUL ALEXANDRIA
1 LIBERTĂȚII 6,560.87 7,807.43
TOTAL LUCRĂRI DE REPARAȚII CU MIXTURĂ STOCABILĂ PE STRĂZILE DIN MUNICIPIUL ALEXANDRIA 6,560.87 7,807.43
II LUCRĂRI DE REPARAȚII CU MIXTURĂ ASFALTICĂ PE STRĂZILE/ ALEILE DIN MUNICIPIUL ALEXANDRIA
1 CARPAȚI 22,256.95 26,485.77
2 PARC PĂDUREA VEDEA 15,687.14 18,667.70
3 VIILOR 9,117.33 10,849.62
TOTAL LUCRĂRI DE REPARAȚII CU MIXTURĂ ASFALTICĂ PE STRĂZILE DIN MUNICIPIUL ALEXANDRIA 47,061.42 56,003.09
III EXECUTARE MARCAJE RUTIERE STRĂZI
1 1907 6,781.31 8,069.76
2 1 DECEMBRIE 13,132.62 15,627.82
3 1 MAI 10,329.75 12,292.40
4 AGRICULTORI
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.