Alexandria › 30 octombrie 2023

HCL 328/2023 adoptată

Priveşte: aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unui teren cu destinaţia loc de veci şi atribuirea acestuia în proprietate fără plată domnului Tănase Andrei, conform prevederilor Legii nr. 341/2004

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL TELEORMAN MUNICIPIUL ALEXANDRIA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE Priveşte: aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unui teren cu destinaţia loc de veci şi atribuirea acestuia în proprietate fără plată domnului Tănase Andrei, conform prevederilor Legii nr. 341/2004 Consiliul Local al Municipiului Alexandria, județul Teleorman, întrunit în sedință ordinară, având în vedere:  referatul de aprobare nr. 55.836/23.10.2023 al Primarului Municipiului Alexandria;  raportul de specialitate nr. 55.837/23.10. 2023 al Direcţiei Patrimoniu, al Direcţiei Economice și al Direcţiei Juridic Comercial;  avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al Municipiului Alexandria;  prevederile H.C.L. nr. 117/29.11.2012 privind atribuirea în proprietate fără plată a unor locuri de veci, beneficiarilor Legii nr. 341/2004, în calitate de luptători pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989;  solicitarea domnului Tănase Andrei, înregistrată la S.C. SERVICII PUBLICE ALEXANDRIA S.R.L. sub nr. 1917/03.10.2023, privind schimbarea locului de veci deținut în proprietate, conform H.C.L. nr. 117/29.11.2012, situat în cimitirul „Sf. Vineri”, sector B, rând 5A, poziția 5, cu locul de veci situat în cimitirul „Sf. Vineri”, sector B, rând 46, poziția 23;  adresa nr. 1962/09.10.2023 emisă de S.C. SERVICII PUBLICE ALEXANDRIA S.R.L., înregistrată la Municipiul Alexandria sub nr. 53072/10.10.2023;  prevederile H.G.R. nr. 1.358 / 2001, privind atestarea domeniului public al județului Teleorman, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Teleorman;  prevederile art. 5 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 341/12.07.2004 a recunostinței pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, cu modificările și completările ulterioare;  prevederile art. 35 din Normele metodologice din 02 septembrie 2004 de aplicare a Legii nr. 341/12.07.2004 a recunoștinței pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, cu modificările și completările ulterioare;  prevederile art. 129 alin(2) lit.c), art.286, art.289 alin (1) și ale art. 361 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;  prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare. În temeiul prevederilor art. 136 alin. (1), art.139 alin. (1) și alin (3) lit. g) și ale art.196 alin. (1) lit.a) din O.U.G. nr. 57/ 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare : HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria, a unui teren cu destinaţia loc de veci, situat în Cimitirul „Sf. Vineri”, şi atribuirea acestuia în proprietate fără plată domnului Tănase Andrei, conform prevederilor Legii nr. 341/2004, având elementele de identificare prevăzute î n anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Orice prevedere contrară își încetează aplicabilitatea. Art. 3. Dreptul de proprietate acordat domnului Tănase Andrei asupra locului de veci prevăzut la art. 1 nu poate fi transmis decât prin moștenire legală. Art. 4. S.C. SERVICII PUBLICE ALEXANDRIA S.R.L., în calitate de administrator al cimitirelor, va opera în evidențele sale dreptul de proprietate cuvenit beneficiarului din prezenta hotărâre. Art. 5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria, prezenta hotărâre va fi transmisă Instituţiei Prefectului Judeţului Teleorman, pentru verificarea legalității, Primarului Municipiului Alexandria, Direcţiei Economice, Direcţiei Juridic Comercial, Direcţiei Patrimoniu, şi S.C. SERVICII PUBLICE ALEXANDRIA S.R.L., pentru cunoaştere și punere în aplicare. PREŞEDINTE DE ŞEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ, CONSILIER, SECRETAR GENERAL, Ionela Cornelia ENE Alexandru Răzvan CECIU ALEXANDRIA Nr. 328 din 30 OCTOMBRIE 2023 JUDEȚUL TELEORMAN ANEXA la MUNICIPIUL ALEXANDRIA CONSILIUL LOCAL H.C.L. nr. 328 din 30 octombrie 2023 LISTA cu amplasamentul locului de veci ce se trece din domeniul public în domeniul privat de interes local şi se atribuie în proprietate, fără plată, conform Legii nr. 341/2004 Certificat de Numele si prenumele Domiciliul Nr. revoluționar Amplasamentul locului de beneficiarului Legii nr. crt. serie/număr veci atribuit în proprietate 341/2004 Cimitirul „Sf. Vineri,, Seria: LRM-T Sector B 1. TĂNASE ANDREI Rând 46 Nr. 00751 Poziția 23 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONSILIER, Ionela Cornelia ENE JUDEȚUL TELEORMAN MUNICIPIUL ALEXANDRIA Nr. 55.836/23.10.2023 REFERAT DE APROBARE la proiectul de hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unui teren cu destinaţia loc de veci şi atribuirea acestuia în proprietate fără plată domnului Tănase Andrei, conform prevederilor Legii nr. 341/2004 Prin adresa înregistrată la S.C. SERVICII PUBLICE ALEXANDRIA S.R.L. sub nr. 1917/03.10.2023, domnul Tănase Andrei solicită schimbarea locului de veci deținut în proprietate, conform H.C.L. nr. 117/29.11.2012, situat în cimitirul „Sf. Vineri”, sector B, rând 5A, poziția 5, cu locul de veci situat în cimitirul „Sf. Vineri”, sector B, rând 46, poziția 23. Prin adresa nr. 1962/09.10.2023, emisă de S.C. SERVICII PUBLICE ALEXANDRIA S.R.L., înregistrată la Municipiul Alexandria sub nr. 53072/10.10.2023, se redirecționează, pentru soluționare, solicitarea domnului Tănase Andrei. Pentru a fi atribuit în proprietate acest teren aferent locului de veci, este necesară trecerea din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria , conform prevederilor art. 361, alin (2) din OUG nr. 57/3 iulie 2019 privind Codul administrativ al României, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de hotărâre supus spre aprobare, este susținut din punct de vedere legal, de următoarele prevederi de acte normative:  prevederile H.C.L. nr. 117/29.11.2012 privind atribuirea în proprietate fără plată a unor locuri de veci, beneficiarilor Legii nr. 341/2004, în calitate de luptători pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989;  prevederile H.G.R. nr. 1.358 / 2001, privind atestarea domeniului public al județului Teleorman, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Teleorman;  prevederile art. 5 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 341/12.07.2004 a recunostinței pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, cu modificările și completările ulterioare;  prevederile art. 35 din Normele metodologice din 02 septembrie 2004 de aplicare a Legii nr. 341/12.07.2004 a recunoștinței pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, cu modificările și completările ulterioare;  prevederile art. 129 alin. (2) lit. c), art.139 alin. (1) și alin. (3) lit. g), art.196 alin. (1) lit.a), art. 286, art. 289 alin. (1) și ale art. 361 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;  prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare. Propunerea de mai sus fiind necesară şi oportună, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (1) și art. 240 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, propun iniţierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unui teren cu destinația loc de veci şi atribuirea acestuia în proprietate fără plată domnului Tănase Andrei, conform prevederilor Legii nr. 341/2004. Direcţia Patrimoniu, Direcţia Economică şi Direcţia Juridic Comercial din cadrul Primăriei Municipiului Alexandria vor întocmi Raportul de specialitate care, împreună cu întreaga documentaţie, va fi prezentat Consiliului Local al Municipiului Alexandria pentru dezbatere şi aprobare PRIMAR , Victor DRĂGUȘIN Red. M.C. JUDEȚUL TELEORMAN MUNICIPIUL ALEXANDRIA Direcția Patrimoniu Direcția Economică Direcția Juridic Comercial Nr. 55.837/23.10. 2023 RAPORT DE SPECIALITATE la proiectul de hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unui teren cu destinaţia loc de veci şi atribuirea acestuia în proprietate fără plată domnului Tănase Andrei, conform prevederilor Legii nr. 341/2004 Prin referatul de aprobare nr. 55.836/23.10.2023 , Primarul Municipiului Alexandria, domnul Victor Drăguşin, propune un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unui teren cu destinaţia loc de veci şi atribuirea acestuia în proprietate fără plată domnului Tănase Andrei, conform prevederilor Legii nr. 341/2004. Prin adresa înregistrată la S.C. SERVICII PUBLICE ALEXANDRIA S.R.L. sub nr. 1917/03.10.2023, domnul Tănase Andrei solicită schimbarea locului de veci deținut în proprietate, conform H.C.L. nr. 117/29.11.2012, situat în cimitirul „Sf. Vineri”, sector B, rând 5A, poziția 5, cu locul de veci situat în cimitirul „Sf. Vineri”, sector B, rând 46, poziția 23. Prin adresa nr. 1962/09.10.2023, emisă de S.C. SERVICII PUBLICE ALEXANDRIA S.R.L., înregistrată la Municipiul Alexandria sub nr. 53072/10.10.2023, se redirecționează, pentru soluționare, solicitarea domnului Tănase Andrei. Revoluția română din decembrie 1989 s-a înfăptuit prin jertfă și spirit de sacrificiu din partea celor care au luptat pentru victoria ei. Revoluția română din decembrie 1989, declanșată prin revolta populară de la Timișoara, continuată în București și în alte localități ale țării și transformată în revoluție antitotalitară, sprijinită de armată, care a condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, constituie un moment crucial în istoria Romaniei. Prin Legea 341/2004, printre altele, s-au stabilit categoriile de luptători, prin diferențierea angajării și participării la acțiunile desfășurate pentru victoria Revoluției. Printre luptătorii care au contribuit la Victoria Revoluției române din decembrie 1989 se numără și posesorul certificatului de revoluționar seria LRM -T nr. 00751, respective domnul Tănase Andrei din municipiul Alexandria, strada Caișilor, nr. 14-16, care solicită schimbarea locului de veci deținut în proprietate, situat în cimitirul „Sf. Vineri”, sector B, rând 5A, poziția 5, atribuit prin H.C.L. nr. 117 din 29 noiembrie 2012 privind atribuirea în proprietate fără plată a unor locuri de veci, beneficiarilor Legii nr. 341/2004, în calitate de luptători pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989, cu locul de veci situat în cimitirul „Sf. Vineri”, sector B, rând 46, poziția 23. Atribuirea în proprietate fără plată a unui loc de veci se face conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 341/2004 a recunostinței pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, cu modificările și completările ulterioare: „Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi la art. 3^1 lit. b), care îndeplinesc condiţiile prezentei legi beneficiază şi de următoarele drepturi: ….. i) atribuirea în proprietate, fără plată, a locului de veci;”. Conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004: „Drepturile acordate conform prezentei legi nu sunt considerate venituri, nu se impozitează și nu afectează acordarea altor drepturi”. Conform art. 35 din Normele metodologice din 02 septembrie 2004 de aplicare a Legii nr. 341/12.07.2004 a recunoștinței pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, cu modificările și completările ulterioare: „(1) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, atribuirea în proprietate, fără plată, a locului de veci se face, la cererea beneficiarilor, fără a se solicita îndeplinirea unor condiţii suplimentare.” (2) Dreptul de proprietate asupra locului de veci se atribuie în incinta cimitirelor aflate în administrarea primăriilor sau a parohiilor. (3) Dreptul de proprietate acordat potrivit alin. (1) nu poate fi transmis decât prin moştenire legală.”. Pentru soluționarea acestei cereri se propune atribuirea în proprietate fără plată a unui loc de veci situat în Cimitirul „Sfântul Alexandru”, sector B, rând 46, poziția 23. Pentru a fi atribuit în proprietate, acest teren aferent locului de veci se trece din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria , conform prevederilor art. 361 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Susținerea din punct de vedere legal al proiectului propus este fundamentată pe prevederile următoarelor acte normative :  prevederile H.C.L. nr. 117/29.11.2012 privind atribuirea în proprietate fără plată a unor locuri de veci, beneficiarilor Legii nr. 341/2004, în calitate de luptători pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989;  prevederile H.G.R. nr. 1.358 / 2001, privind atestarea domeniului public al județului Teleorman, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Teleorman;  prevederile art. 5 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 341/12.07.2004 a recunostinței pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, cu modificările și completările ulterioare;  prevederile art. 35 din Normele metodologice din 02 septembrie 2004 de aplicare a Legii nr. 341/12.07.2004 a recunoștinței pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, cu modificările și completările ulterioare;  prevederile art. 129 alin. (2) lit. c), art.139 alin. (1) și alin. (3) lit. g), art.196 alin. (1) lit.a), art. 286, art. 289 alin. (1) și ale art. 361 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;  prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare. Față de cele prezentate, raportat la prevederile art. 129 alin. (1) și art. 136 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, considerăm că proiectul poate fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local al Municipiului Alexandria, astfel că propunem spre analiză și aprobare prezentul Raport și proiectul de Hotărâre întocmit pentru trecerea din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului Alexandria a unui teren cu destinația loc de veci şi atribuirea acestuia în proprietate fără plată domnului Tănase Andrei, conform prevederilor Legii nr. 341/2004. Direcția Patrimoniu Direcția Economică Director executiv, Director executiv, Dumitru OPREA Haritina GAFENCU Direcția Juridic Comercial Director executiv, Postumia CHESNOIU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: alexandria.ro