HCL 12/2024 adoptată
Priveşte: aprobarea desfășurării concursului „Mândru de România”, în Municipiul Alexandria
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Priveşte: aprobarea desfășurării concursului „Mândru de România”, în Municipiul
Alexandria
Consiliul Local al municipiului Alexandria, judeţul Teleorman, întrunit în şedinţă
extraordinară, având în vedere:
- Referat de aprobare nr. 79 din 03.01.2024 al Primarului municipiului Alexandria;
- Raportul comun de specialitate nr. 80 din 03.01.2024 al Serviciului Buget, Resurse
Umane, Activităţi Culturale şi Serviciului Juridic, Comercial;
- Avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului local al
municipiului Alexandria;
- prevederile art.129, alin (1), alin. (2), lit. “d” , alin (7), lit. “d” din OUG 57/2019
privind Codul Administrativ al României, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 136, alin. (1), art. 139, alin. (1) și alin. (5), art. 196, alin. (1), lit.
“a” din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările și completările
ulterioare.
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă desfășurarea concursului organizat ”Mândru de România” 2024.
Art. 2. Finanțarea cheltuielilor prevăzute la art. 1 se face de la bugetul local - secțiunea de
funcționare, capitolul 67.02 “Cultură ,religie și recreere”, din sume provenite din venituri proprii,
valoarea estimate, pe anul 2024, a evenimentului fiind 160.000 lei.
Art. 3. Se aprobă Regulamentul de concurs conform anexei care face parte integrantă din
prezența hotărâre.
Art.4 Prin grija Secretarului General al Municipiului Alexandria prezența hotărâre va fi
transmisă Instituţiei Prefectului Judeţului Teleorman pentru verificarea legalităţii, Primarului
Municipiului Alexandria, Serviciului Buget, Resurse Umane, Activităţi Culturale, Serviciului Juridic,
Comercial pentru cunoaştere şi punere în aplicare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
CONSILIER, SECRETAR GENERAL,
PETCU Marian Dragoș Alexandru Răzvan CECIU
ALEXANDRIA
Nr. 12 din 19 ianuarie 2024
JUDEŢUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
Nr. 79 din 03.01.2024
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea desfășurării concursului „Mândru de
România”, în Municipiul Alexandria
In ultimii ani se pierd tot mai mult patriotismul si valoarea nationala, in acest scop ne-am propus
sa initiem acest concurs care sa cultive interesul in randul tinerei generatii pentru simbolurile nationale
romanesti, precum si sa stimulam implicarea directa a copiilor si tinerilor in desfasurarea de manifestari
culturale in municipiul nostru.
Obiectivele festivalului sunt: stimularea exprimarii creative a copiilor de scoala generala a
patriotismului, iubirii de neam si tara, constientizării importanței „Micii Uniri”, promovării simbolurilor
naționale(imn, drapel, stema, ziua unirii, etc.), a culturii traditionale, a literaturii, muzicii, obiceiurilor si
traditiilor noastre nationale, a artei si religiei, a stiinteti si valorilor nationale.
Fiecare individ are un talent înăscut sau format, când indivizii sunt copii cu talent, copii care din
diferite motive sociale sau emoţionale nu sunt cunoscuţi comunitatea, instituţiile abilitate încearcă prin
diferite forme (concursuri, festivaluri etc.) să descopere aceste mici izvoare de talent care mai târziu
sprijiniţi şi îndrumaţi, reuşesc să devină reprezentativi pentru zona din care provin si sa ne reprezinte la
nivel national si international cu traditiile noastre autentice.
Cu acest scop se iniţiază şi se propune acest concurs „ Mândru de România” in municipiul
Alexandria.
Propunerea de aprobare este oportună, legală și necesară și în conformitate cu prevederile art. 136,
alin. (1) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu modificările și completările
ulterioare, propun următorul proiect de hotărâre: aprobarea organizării și desfășurării concursului “
Mândru de România” în municipiul Alexandria
Proiectul de hotărâre însotit de întreaga documentație va fi prezentat spre dezbatere și aprobare
Consiliului Local al municipiului Alexandria.
PRIMAR,
VICTOR DRĂGUŞIN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
SERVICIULUI BUGET, RESURSE UMANE, ACTIVITĂŢI CULTURALE
SERVICIUL JURIDIC, COMERCIAL
Nr. 80 din 03.01.2024
RAPORT DE SPECIALITATE
privind aprobarea aprobarea desfășurării concursului „Mândru de România”, în
Municipiul Alexandria
Prin referatul de aprobare nr. 79 din data de 03.01.2024, Primarul Victor Drăguşin propune
elaborarea unui proiect de hotărâre cu privire la desfășurarea concursului ”Mândru de România”.
Proiectul de hotărâre propus are ca scop aprobarea organizării concursului sus menţionat care se
desfăşoară în Municipiul Alexandria în anul 2024, conform anexei care face parte integrantă din
hotărâre.
Scopul principal al acestui concurs este acela de stimularea exprimarii creative a copiilor de scoala
generala a patriotismului, iubirii de neam si tara, constientizării importanței „Micii Uniri”, promovării
simbolurilor naționale(imn, drapel, stema, ziua unirii, etc.), a culturii traditionale, a literaturii, muzicii,
obiceiurilor si traditiilor noastre nationale, a artei si religiei, a stiinteti si valorilor nationale.. Concursul
isi propune sa contribuie la descoperirea, promovarea, punerea in valorare si pastrarea celor mai
puternice sentimente de apartenenta nationala si sa dezvolte interesul publicului pentru redescoperirea
simbolurilor nationale romanesti.
Acest concurs se organizeaza in cadrul manifestarilor prilejuite de 24 Ianuarie.
Concursul isi propune sa stimuleze copiii care promoveaza mandria apartenentei lor nationale
Susținerea din punct de vedere legal a proiectului propus, este fundamentată pe prevederile
următoarelor acte normative:
- art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. “d” , alin (7), lit. “d”, art. 136, alin. (1), art. 139, alin. (1) și alin.
(5), art. 196, alin. (1), lit. “a” din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ al României, cu
modificările și completările ulterioare
Pentru finanţarea cheltuielilor legate de organizarea tuturor manifestărilor cultural-artistice,
sportive şi de tineret care se desfăşoară în municipiul Alexandria, precum şi a unor evenimente
organizate de municipalitate, conform anexei la prezența hotărâre se vor alocă sume din bugetul local
secţiunea de funcţionare de la capitolul 67.02 - „Cultură,recreere şi religie”, precum şi din sume
provenite din sponsorizări ce se vor încasa pe parcursul anului.
Luând în considerare că cele prezentate mai sus sunt legale și s-au făcut în baza prevederilor art.
136, alin. (1), art. 139, alin. (1) și alin. (5), art. 196, alin. (1), lit. “a” din OUG 57/2019 privind Codul
Administrativ al României, cu modificările și completările ulterioare s-a întocmit raportul comun de
specialitate cu privire la privire la aprobarea și organizării concursului „Mândru de România”, proiect de
hotărâre care împreună cu întreaga documentaţie va fi supus spre dezbaterea şi aprobarea Consiliului
Local al municipiului Alexandria.
Serviciului Buget, Resurse Umane, Serviciul Juridic, Comercial
Activităţi Culturale
Șef Serviciu Șef Serviciu
Haritina Gafencu Postumia Chesnoiu
Compartiment Sport, Tineret
Cristian Faluvegi
Judeţul Teleorman Anexa la
Consiliul Local H.C.L. nr. 12 / 19.01.2024
Regulament de Organizare pentru Concursul „MÂNDRU DE ROMÂNIA”
Capitolul 1
Dispoziții generale
Art.1. Concursul „MÂNDRU DE ROMÂNIA” este un eveniment organizat de către Primăria
Municipiului Alexandria și Consiliul Local al Municipiului Alexandria și are că scop stimularea
exprimării creative a elevilor a patriotismului, iubirii de neam și țară, constientizării importanței
„Micii Uniri”, promovării simbolurilor naționale(imn, drapel, stema, ziua unirii, etc.), a culturii
tradiționale, a literaturii, muzicii, obiceiurilor și tradițiilor noastre naționale, a artei și religiei, a
stiinteti și valorilor naționale. Organizatorii lasă concretizarea acestor elemente în timpul alocat în
concurs la liberă alegere a acestora.
Art.2. Ziua în care se va desfășura evenimentul va fi 23 ianuarie 2024, la Centrul Multifuncțional
pentru Tineri din Alexandria
Capitolul 2
Tragerea la sorți a intrării în concurs
Art.3. Atribuțiile școlilor participante
(1) Confirmarea prezenței la concurs, în scris, prin hârtie semnată și ștampilată de conducerea
unității de învățământ;
(2) Desemnarea profesorilor coordonatori, precum și oferirea datelor sale de contact (telefon și e-
mail);
(3) Pe tot parcursul desfășurării proiectului, începând cu dată înscrierii, profesorii coordonatori au
obligația să furnizeze – la cerere – informații sau date despre elevii participanți în cadrul Concursului
„MÂNDRU DE ROMÂNIA” 2024 și despre școala pe care o reprezintă;
(4) Ordinea intrării în concurs se va face prin tragere la sorți;
Art.4. Atributiile organizatorilor
(1) Anuntarea in timp util a unitatilor de invatamant asupra datei de desfasurare a extragerii;
(2) Pregatirea si organizarea detaliilor privitoare la tragerea la sorti;
(3) Centralizarea scolilor participante si a tuturor informatiilor cu privire la programul propus.
(4) Scolile participante nu pot contesta rezultatele tragerii la sorti si nu pot solicita repetarea
extragerii;
(5) Ordinea intrarii in concurs in ziua evenimentului va fi cea stabilita prin tragerea la sorti.
Capitolul 3
Activitățile de pregătire ale Concursului „MÂNDRU DE ROMÂNIA”
Art. 5. Atribuțiile școlilor participante
(1) Durata momentului prezentat va fi de maxim 15 de minute, din momentul în care își încep
reprezentația în față juriului și cu o perioada de maxim 15 min. pentru așezarea decorului. În cazul
în care se vor depăși minutele alocate, școlile vor fi depunctate;
(2) Numărul de elevi participanți în cadrul Concursului „MÂNDRU DE ROMÂNIA” va fi
de maxim 20 din fiecare școală/categorie de vârstă (primar,gimnazial si licee, din aceiași clasa sau
din clase diferite). În cazul în care se va depăși numărul maxim de participanți, școlile vor fi
depunctate;
(3) Numărul de profesori coordonatori în cadrul Concursului „MÂNDRU DE ROMÂNIA” va fi
de maxim 2;
(4) Școlile participante au obligația să trimită Primăriei Municipiului Alexandria stick-ul de
memorie cu muzică/coloana sonoră(dacă este cazul) – max. 15 minute (în format MP3) și scenariul
reprezentației până la data de 18.01.2024;
(5) Școlile participante își vor asumă calitatea melodiilor prezentate, nerespectarea acestei
prevederi ar putea genera probleme tehnice, iar Primăria nu-și va asumă răspunderea pentru acestea;
(6) Școlile participante au obligația să trimită Primăriei tabelul nominal cu participanții până la
data de 16.01.2024, iar acestea trebuie să conțînă în mod obligatoriu: numele, prenumele și clasa
elevilor participanți; nume, prenume și date de contact (telefon și e-mail) nume, prenume și datele de
contact ale profesorilor coordonatori (telefon și e-mail); semnătură și ștampila conducerii unității de
învățământ.
(7) Listele cu elevii desemnați să participe la eveniment, trimise Primăriei, nu pot fi modificate sau
completate ulterior, decât în cazuri excepționale, precum:
a. Probleme de sănătate, dovedite medical;
b. Suprapunerea zilei de desfășurare a evenimentului cu un alt eveniment apărut ulterior
transmiterii tabelului nominal cu elevii participanți (dovedit prin adeverință școlară sau scrisoare din
partea părinților)
(8) În cazul școlii care va fi premiată, nu este permisă înlocuirea participanților în cadrul
Concursului „MÂNDRU DE ROMÂNIA”, fiind valabil doar tabelul nominal primit anterior.
Art.6. Atribuțiile organizatorilor
(1) Primăria va asigura promovarea evenimentului în presă și va întreprinde toate măsurile de
mediatizare necesare;
(2) Primăria nu se va implică în activitățile de pregătire ale școlilor și nici nu va afecta în vreun fel
activitățile acestora;
(3) În calitate de organizatori ai evenimentului, Primăria Municipiului Alexandria și Consiliul
Local Alexandria vor pregăti și vor asigura școlilor locația, sonorizarea, promovarea și premierea.
Locația evenimentului va fi Centrul Multifunctional pentru Tineri din Alexandria.
Capitolul 4
Desfășurarea propriu-zisă a Concursului „MÂNDRU DE ROMÂNIA”
Art.7. Reguli de desfășurare:
(1) Școlile au obligația să fie la locația stabilită cu 15 minute înainte de ora anunțată de începere a
concursului;
(2) În mod obligatoriu, fiecare școală va fi însoțită de un element de identificare(steag, panou,
banner etc);
(3) În mod obligatoriu, fiecare școală va respectă în timpul prezentării mențiunile referitoare la
timp de evoluție și încadrare în tema.
Capitolul 5
Juriu și criterii de jurizare
Art.8. Juriul va fi format din persoane cu pregătire relevantă în domeniul în care se organizează
concursul, decizia și notarea acestora fiind definitivă și irevocabilă;
Art.9. Din juriu nu vor face parte reprezentanți ai școlilor sau orice persoană care ar putea afecta în
mod părtinitor calitatea jurizarii;
Art.10. Notarea se va face de la 1 la 10.
Art.11. Criterii de jurizare:
a) Originalitate
b) Autenticitate
c) Complexitate
d) Surprinderea elementelor semnificative al temei „MÂNDRU DE ROMÂNIA”
e) Respectarea numărului de participanți
f) Respectarea timpului maxim alocat defilării
Art.12. Nerespectarea criteriilor menționate la art.11, pct. e) și f) conduce la nepunctarea
criteriilor menționate (punctaj 0).
Capitolul 6
Premierea
Art.13. Premiile Concursului „MÂNDRU DE ROMÂNIA” vor fi acordate de câte Primăria
Municipiului Alexandria și Consiliul Local Alexandria;
Art.14. În urmă jurizarii, se vor acordă următoarele:
(1) marele premiu pentru fiecare categorie de vârstă, constând într-o excursie într-o zona istorică
in anul 2024
(2) premii de participare
Capitolul 7
Dispoziții finale
Art.15. Prezentul regulament va fi adus la cunoștință școlilor participante în cadrul Concursului
„MÂNDRU DE ROMÂNIA” la imediata întâlnire cu acestea;
Art.16. Prevederile prezentului regulament sunt obligatorii pentru toate școlile participante și
pentru organizatori;
Se vor organiza întâlniri cu coordonatorii , la cererea acestora, cu minim două săptămâni
înainte de concurs și se vor clarifica (supune la vot, dacă va fi cazul) eventualele nelămuriri.
Posibilele nelămuriri ridicate pe parcursul concursurilor și nediscutate la aceste întâlniri nu vor fi
luate în considerație.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚA,
CONSILIER
PETCU Marian Dragoș
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.