HCL 119/2025 adoptată
Priveşte: Acordarea de la bugetul local al Municipiul Alexandria pentru anul 2025 a unui sprijin financiar unităților de cult aparținând cultelor religioase din Municipiul Alexandria
Documente
Text
ROMȂNIA
JUDEŢUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Priveşte: Acordarea de la bugetul local al Municipiul Alexandria pentru anul 2025 a unui sprijin
financiar unităților de cult aparținând cultelor religioase din Municipiul Alexandria
Consiliul Local al municipiului Alexandria, judeţul Teleorman, întrunit în ședinţa
extraordinară, având în vedere:
- referat de aprobare nr. 30942/14.04.2025 a Primarului municipiului Alexandria;
- raportul comun de specialitate nr. 30943/14.04.2025 al Serviciului Buget, Resurse Umane,
Activități Culturale și Serviciului Juridic Comercial;
- avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al municipiului
Alexandria;
- prevederile art. 3, alin. (3) din O.G nr. 82/2001 republicată privind stabilirea unor forme de
sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu
modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 4, alin. (2), art. 5, art. 14 şi art. 15 din H.G. nr. 1470/2002 republicată privind
aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001 republicată privind
stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase
recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile H.C.L. nr. 67/21.03.2025 privind aprobarea bugetului local al Municipiului
Alexandria pe anul 2025;
- cererea nr. 47/2025, pentru acordarea de sprijin financiar celor șase unități de cult a
Episcopiei Alexandriei și Teleormanului: cererea nr.30/2025 a Parohiei Cuvioasa Parascheva,
cererea nr.1/2025 a Parohiei Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, cererea nr.1/2025 a Parohiei Sfinţii
Împărați Constantin și Elena, cererea nr. 2/2025 a Parohiei Sfânta Adormire, cererea nr.1/2025 a
Parohiei Sfântul Nicolae, cererea nr.2/2025 a Mănăstirii Sfântul Alexandru-Catedrala
Episcopală, în vederea completării fondurilor proprii necesare pentru întreținerea și funcționarea
unităților de cult fără venit sau cu venituri reduse pentru anul 2025;
- prevederile art. 129, alin. (2). lit. „d” şi ale alin. (4), lit. „a” din O.U.G. 57/2019 privind
Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 136, alin. (1) , art. 139, alin. (5), lit. „a” şi ale art.196 alin.(1) lit.
„a” din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ,cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă alocarea pentru anul 2025 de la bugetul local al Municipiului Alexandria a
sumei de 80,00 mii lei, în vederea completării fondurilor proprii necesare pentru întreținerea și
funcționarea unităților de cult fără venit sau cu venituri reduse conform anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Alocarea sumelor se va face de la Capitolul 67.02 „Cultură recreere şi religie”, în limita
prevederilor bugetare, până la sfârşitul anului 2025.
Art. 3. Pentru acordarea sprijinului financiar pentru întreținere și funcționare, unitățile de cult
vor depune documentația prevăzută de art.14 din H.G. 1470/2002 republicată privind aprobarea
Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001 republicată privind stabilirea
unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din
România, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4. Prin grija secretarului general al municipiului Alexandria, prezenta hotărâre va fi
transmisă Instituţiei Prefectului Judeţului Teleorman pentru verificarea legalităţii, Primarului
municipiului Alexandria, Serviciului Buget, Resurse Umane, Activități Culturale, Serviciului Juridic
Comercial, Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, Parohiei Cuvioasa Parascheva, Parohiei Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel, Parohiei Sfinţii Împărați Constantin și Elena, Parohiei Sfânta Adormire,
Parohiei Sfântul Nicolae, Mănăstirii Sfântul Alexandru-Catedrala Episcopală, pentru cunoaştere şi
punere în aplicare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
CONSILIER, SECRETAR GENERAL,
FLOREA VOICILĂ ALEXANDRU RĂZVAN CECIU
Alexandria
Nr. 119 din 16 aprilie 2025
JUDEŢUL TELEORMAN
Municipiul Alexandria
Nr. 30942 din 14.04.2025
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre cu privire la acordarea de la bugetul local al Municipiul
Alexandria pentru anul 2025 a unui sprijin financiar unităților de cult aparținând cultelor
religioase din Municipiul Alexandria
În conformitate cu prevederile art. 3, alin. (3), din O.G. Nr. 82/2001 republicată privind
stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase
recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare: „De la bugetele locale se
pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreţinerea şi
funcţionarea unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea ori
repararea lăcaşurilor de cult şi pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor aparţinând cultelor şi
care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor
cultural-religioase, pentru construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale
centrelor de cult, a sediilor unităţilor de învăţământ teologic proprietate a cultelor recunoscute,
pentru construirea, amenajarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă
socială şi medicală ale unităţilor de cult, precum şi pentru activităţile de asistenţă socială şi
medicală susţinute de acestea.”
Acordarea unui sprijin financiar se realizează prin hotărâre a Consiliului Local, de la
bugetul local, la solicitarea unităţii de cult, pe baza cererilor primite şi în baza documentelor
prevazute la art. 14 din H. G. nr. 1.470 din 12 decembrie 2002 republicată privind aprobarea
Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001
republicată privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând
cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere faptul că unitățile de cult nu dispun de fonduri suficiente, propunem
alocarea sumei de 80,00 mii lei pentru anul 2025 în vederea completării fondurilor proprii
necesare pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult fără venit sau cu venituri reduse
conform solicitării Episcopiei Alexandriei și Teleormanului pentru Parohia Cuvioasa
Parascheva, Parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Parohia Sfinţii Împărați Constantin și Elena,
Parohia Sfânta Adormire, Parohia Sfântul Nicolae, Mănăstirea Sfântul Alexandru-Catedrala
Episcopală, în conformitate cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Ca urmare, în conformitate cu prevederile art. 136, alin. (6) din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, propun următorul proiect
de hotărâre: "Proiect de hotărâre cu privire la alocarea de la bugetul local al Municipiul
Alexandria pentru pentru anul 2025 a unui sprijin financiar unităților de cult aparținând cultelor
religioase din Municipiul Alexandria".
PRIMAR,
VICTOR DRĂGUŞIN
Judeţul Teleorman
Municipiul Alexandria
Serviciul Buget, Resurse Umane, Activități Culturale
Serviciul Juridic Comercial
Nr. 30943 din 14 .04.2025
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre cu privire la acordarea de la bugetul local al Municipiul Alexandria
pentru anul 2025 a unui sprijin financiar unităților de cult aparținând cultelor religioase din
Municipiul Alexandria
Prin referatul de aprobare nr. 30942/14.04.2025, Primarul municipiului Alexandria, propune
elaborarea unui proiect de hotărâre cu privire la acordarea de la bugetul local al Municipiul
Alexandria pentru anul 2025 a unui sprijin financiar unităților de cult aparținând cultelor religioase
din Municipiul Alexandria fără venit sau cu venituri reduse în vederea completării fondurilor
proprii necesare pentru întreținere și funcționare.
La nivelul municipiului Alexandria, unităţile de cult religios pot solicita şi primi fonduri din
bugetul local în vederea completării veniturilor proprii.
Având în vedere prevederile art.3, alin. (3) din O.G. Nr. 82/2001 republicată privind stabilirea
unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din
România, cu modificările și completările ulterioare: „De la bugetele locale se pot aloca fonduri
pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de
cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea ori repararea lăcaşurilor de cult şi
pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor aparţinând cultelor şi care fac parte din patrimoniul
cultural naţional mobil, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural-religioase, pentru
construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor
unităţilor de învăţământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea,
amenajarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală
ale unităţilor de cult, precum şi pentru activităţile de asistenţă socială şi medicală susţinute de
acestea.” şi prevederile art. 4, alin. (2) din H.G. nr.1470/2002 privind aprobarea Normelor
metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001 republicată privind stabilirea unor
forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din
România, cu modificările şi completările ulterioare: „ Din bugetele locale ale comunelor, oraşelor,
municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi ale judeţelor se pot aloca sume pentru
completarea fondurilor proprii ale unităţilor de cult destinate:
a) întreţinerii şi funcţionării unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri mici;
b) construirii, în condiţiile aprobării documentaţiilor tehnico-economice potrivit reglementărilor
în vigoare, precum şi reparării lăcaşurilor de cult;
c) conservării şi întreţinerii bunurilor de patrimoniu aparţinând cultelor religioase;
d) desfăşurării unor activităţi de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult;
1
e) amenajării şi întreţinerii muzeelor cultural-religioase;
f) construirii, amenajării şi reparării clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă
socială şi medicală ale unităţilor de cult;
g) construirii şi reparării sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult;
h) construirii şi reparării sediilor unităţilor de învăţământ teologic, proprietate a cultelor
recunoscute.
Susţinerea din punct de vedere legal este fundamentată conform prevederilor următoarelor acte
normative:
- prevederile art. 3, alin. (3) din O.G nr. 82/2001 republicată privind stabilirea unor forme de
sprijin financiar pentru unităţile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, cu
modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 4, alin. (2), art. 5, art. 14 şi art. 15 din H.G. nr. 1470/2002
republicatăprivind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr.
82/2001 republicată privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult
aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile H.C.L. nr.67/21.03.2025 privind aprobarea bugetului local al Municipiului
Alexandria pe anul 2025;
- prevederile art. 136, alin. (6) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare
Având în vedere faptul că unitățile de cult nu dispun de fonduri suficiente, propunem
alocarea sumei de 80,00 mii lei pentru anul 2025 în vederea completării fondurilor proprii necesare
pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult fără venit sau cu venituri reduse conform anexei
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Alocarea sumelor se va face de la Capitolul 67.02 „Cultură recreere şi religie”, în limita
prevederilor bugetare, până la sfârşitul anului 2025.
Sprijinul financiar pentru întreținere și funcționare se acordă în baza următoarelor
documente:
- cerere-tip;
- pentru celelalte necesităţi ale unităţilor de cult, cererea de sprijin financiar va fi însoţită de
documente specifice tipului de activitate în care se încadrează solicitarea;
- avizul cultului sau al unităţii centrale de cult, pe anul în curs, pentru obţinerea sprijinului
financiar de la Secretariatul de Stat pentru Culte;
- copia certificatului de înregistrare fiscală;
- adeverinţă certificată de bancă sau copia unui extras bancar, conform cu originalul, prin
care este precizat codul IBAN al unităţii de cult solicitante;
- declaraţie pe propria răspundere a solicitantului că va folosi sprijinul financiar solicitat
exclusiv pentru realizarea lucrărilor menţionate în documentaţia ataşată cererii-tip;
Documentaţiile incomplete vor putea fi completate în termen de maximum 30 de zile de la
data depunerii cererii, în caz contrar, acestea nu vor primi sprijinul financiar solicitat si aprobat.
Sumele alocate ca sprijin financiar conform hotarârii de consiliu, vor fi transmise direct
solicitantului. Este obligatorie justificarea sumei primite.
2
La justificarea sprijinului financiar se vor avea în vedere următoarele:
- toate documentele justificative, prezentate în copii xerox, vor purta menţiunea «conform cu
originalul» şi vor fi certificate prin aplicarea ştampilei şi a semnăturii beneficiarului ajutorului
financiar. Documentele justificative trebuie să fie întocmite potrivit reglementărilor în vigoare
privind activitatea financiar-contabilă;
- nu se vor admite la justificare documente care conţin achiziţii de materiale sau servicii,
altele decât cele pentru care a fost acordat sprijinul financiar, care nu sunt cuprinse în devizul
înaintat pentru obţinerea sprijinului financiar;
- documentele justificative trebuie să fie lizibile şi să nu prezinte ştersături; nu se admit
documente trimise prin fax;
- facturile fiscale vor fi însoţite de dispoziţii de plată, ordine de plată, chitanţe, bonuri de
casă, extrase privind viramente bancare, după caz;
- chitanţele care atestă plăţi trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele: scopul
plăţii, operaţiunea pentru care se face plata, numărul şi data eliberării. Chitanţele care atestă plăţi
vor fi utilizate doar în cazurile în care nu se întocmesc facturi fiscale;
- actele justificative vor cuprinde în mod obligatoriu copia extrasului de cont bancar prin
care se face dovada primirii banilor sau chitanţa de înregistrare în evidenţa contabilă a unităţii de
cult beneficiare a sprijinului financiar alocat;
- documentele justificative vor fi transmise până cel mai târziu la data de 31 decembrie a
fiecărui an. În cazul primirii sprijinului financiar în cursul trimestrului IV, justificarea se va face în
cel mult 180 de zile de la primirea acestuia;
- pentru sprijinul financiar alocat, indiferent pentru ce categorii de lucrări, solicitantul va
depune alături de documentele justificative şi un raport de justificare al utilizării sprijinului primit.
- facturile de avans vor fi însoţite de facturi de regularizare a avansului.
Nu se admit la justificare facturi emise sau plătite înainte de primirea sprijinului financiar.
Unităţile de cult care nu justifică sprijinul financiar conform termenelor precizate sunt
obligate să restituie sumele rămase nejustificate în maximum 30 de zile de la expirarea termenului
de justificare.
Pentru alocarea unui nou sprijin financiar, unitatea de cult va putea depune o nouă cerere de
alocare numai după justificarea sumei primite anterior.
Faţă de cele prezentate, raportat la prevederile art.129 alin.1 și art.136 alin.1 din OUG
nr.57/2019 Cod Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, considerăm că propunerea
privind proiectul de hotărâre cu privire la alocarea de la bugetul local al Municipiul Alexandria
pentru anul 2025 a unui sprijin financiar unităților de cult aparținând cultelor religioase din
Municipiul Alexandria, poate fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local al municipiului
Alexandria.
Serviciul Buget, Resurse Umane, Serviciul Juridic Comercial
Activități Culturale Șef serviciu,
Șef serviciu,
HARITINA GAFENCU POSTUMIA CHESNOIU
3
4
JUDEȚUL TELEORMAN
MUNICIPIUL ALEXANDRIA
CONSILIUL LOCAL
Suma alocată
Nr.crt. Unitatea de cult religios Destinație sumă
2025
1 Parohia Cuvioasa Parascheva Plată utilități 12,00
2 Parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel Plată utilități 12,00
3 Parohia Sfinţii Împărați Constantin și Elena Plată utilități 12,00
4 Parohia Sfânta Adormire Plată utilități 12,00
5 Parohia Sfântul Nicolae Plată utilități 12,00
6 Mănăstirea Sfântul Alexandru-Catedrala Episcopală Plată utilități 20,00
TOTAL 80,00
Anexă la HCL 119 din 16 aprilie 2025
Repartizarea sumelor pentru unitățile de cult religios din municipiul Alexandria
mii lei
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONSILIER,
FLOREA VOICILĂ
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.