19 decembrie 2024

HCL 162/2024 Aleșd adoptată

Acordarea unui mandat special reprezentantului de drept al U.A.T. Aleșd în Adunarea Generală a Asociaţilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP, să voteze aprobarea tarifelor pentru gestionarea deşeurilor aferente activităţilor pe fluxul deşeurilor municipale în judeţul Bihor, desfăşurate de operatorii: S.C. ECO BIHOR S.R.L., GIREXIM UNIVERSAL S.A., RER VEST S.A., S.C. SALUBRI S.A. și S.C. AVE ROMANIA S.R.L.

Denumire
Hotărârea nr. 162 din 2024 a Consiliului Local Aleșd
Emitent
Consiliul Local Aleșd
Număr
162 / 2024
Data
19 decembrie 2024
Localitate
Aleșd, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă acordarea unui mandat special reprezentantului de drept al municipiului Aleșd în Adunarea Generală a Asociației ECOLECT GROUP pentru a vota în favoarea aprobării tarifelor de gestionare a deșeurilor municipale, despre care se specifică operatorii implicați în județul Bihor. Pentru locuitori, înseamnă că se vor decide cât vor plăti pentru colectare, transport și tratament, iar tarifele aprobate vor stabili impactul financiar pentru servicii deșeuri, plus eventuale ajustări și termene asociate. Decizia vizează doar reprezentarea aleșdenilor în acest for și confirmarea tarifelor propuse de operatori, conform documentelor prezentate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se acordă un mandat special domnului TODOCA IOAN reprezentant al Orașului Aleşd în Adunarea Generală a Asociaţilor A.D.I. Ecolect Group. pentru a vota ”pentru” privitor la următoarele

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ORAȘUL ALEȘD PRIMAR ALEȘD, STR. BOBÂLNA, NR. 3, COD 415100 JUD. BIHOR C.I.F. 4348920 TEL: 0259-342539, FAX: 0259-342589 primaria. alesdcjbihor.ro www.alesd.ro HOTĂRÂRE privind acordarea unui mandat special reprezentantului de drept al U.A.T. Aleşd în Adunarea Generală a Asociaţilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP, să voteze aprobarea tarifelor pentru gestionarea deșeurilor aferente activităţilor pe fluxul deşeurilor municipale în judeţul Bihor, desfăşurate de operatorii: S.C. ECO BIHOR S.R.L., GIREXIM UNIVERSAL S.A., RER VEST S.A., S.C. SALUBRI S.A. şi S.C. AVE ROMANIA S.R.L. Având în vedere: - Referatul de aprobare a! Primarului orașului Aleșd, dl. Todoca loan, înregistrat sub nr. 17.944 din 12.12.2024 la proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului de drept al U.A.T. Aleșd în Adunarea Generală a Asociaţilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP, să voteze aprobarea tarifelor pentru gestionarea deşeurilor aferente activităţilor pe fluxul deşeurilor municipale în judeţul Bihor, desfăşurate de operatorii: S.C. ECO BIHOR S.R.L., GIREXIM UNIVERSAL S.A., RER VEST S.A., S.C. SALUBRI S.A. și S.C. AVE ROMANIA S.R.L. - Raportul de specialitate nr. 17.998 din 12.12.2024 întocmit de către Compartimentul juridic la proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului de drept al U.A.T. Alesd în Adunarea Generală a Asociaţilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP, să voteze aprobarea tarifelor pentru gestionarea deșeurilor aferente activităţilor pe fluxul deşeurilor municipale în judeţul Bihor, desfăşurate de operatorii: S.C. ECO BIHOR S.R.L., GIREXIM UNIVERSAL S.A., RER VEST S.A., S.C. SALUBRI S.A. şi S.C. AVE ROMANIA S.R.L. - Raportul de avizare al Comisiei buget; - adresele operatorilor înregistrate prin care justifică tarifele propuse spre aprobare: adresa nr. 1136/20.09.2024, înregistrată la ADI ECOLECT GROUP Bihor cu nr. 1257/24.09.2024 - operatorul CMIJTDN S.C. ECO BIHOR S.R.L., adresa nr. 319/22.07.2024 înregistrată la ADI Ecolect Group cu nr. 1069/22.07.2024 - operatorul Staţiei de tratare mecano-biologică a deșeurilor GIREXIM UNIVERSAL S.A., adresele nr. sale nr. 844/04.07.2024 (CERERE de aprobare a ajustării tarifelor tip altele decat abonament si taxa) înregistrată la ADI Ecolect Group cu nr. 1027/04.07.2024 şi 845/04.07.2024 (CERERE de aprobare a modificarilor de tarife tip abonament si taxa) înregistrată la ADI Ecolect Group cu nr. 1026/04.07.2024 - operatorul de salubritate RER VEST S.A., adresa nr. 3847/01.10.2024, înregistrată la ADI Ecolect Group cu nt. 1305/01.10.2024 - operatorul de salubritate S.C. SALUBRI S.A., adresele nr. 13249/02.07.2024, înregistrată la ADI Ecolect Group cu nr. 1013/02.07.2024, respec iv-adresa nr. 13250/02.07.2014 înregistrată la ADI Ecolect Group Bihor cu numărul 1014/02.07.2024 pt/ 23 s nr. 13251/02.07.2024, respectiv adresa nr. 13252/02.07.2014 înregistrată la ADI Ecole! Greu Bihe numerele: 1015/02.07.2024 respectiv 1016/02.07.2024 pt. ZA, adresa nr. 13253/02.07;2024 nreg raj ADI Ecolect Group cu nr. 1017/02.07.2024, respectiv adresa nr. 13254/02.07.2014 înregistrată la ADI Ecolect Group Bihor cu nr.1018/02.07.2024 pt. ZS şi adresa nr. 13255/02.07.2024, înregistrată la ADI Ecolect Group cu nr. 1017/02.07.2024., respectiv adresa nr. 13256/02.07.2014. înregistrată la ADI Ecolect Group Bihor cu numărul 1020/02.07.2024 pt. Z6 - operatorul de salubritate S.C. AVE ROMANIA S.R.L. -Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 18 din 11.12.2024, privind aprobarea deciziei Consiliului Director de propunere a adoptării Consiliile locale ale UAT membre, a propunerilor de modificare a tarifelor din S.M.I.D. Bihor; Ținând cont de prevederile: - art. 8 alin. (1) şi (3) lit. k) şi art. 9 ale Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, modificată și completată; - Ordinul A.N.R.S.C. nr.640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare; - Art. 6 alin. (1) lit. n) şi art. 36, art. 43, art. 45 — 47, art. 5l din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr.101/2006, cu modificările și completările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, cu modificările și completările ulterioare; - Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deseurilor; - Art. 16 alin. (3) pet. 22 din Statutul A.D.I. Ecolect Group coroborat cu menţiunea că aceste atribuţii pot fi exercitate doar în baza mandatului special acordat de Parte prin hotărâre a consiliului local; În temeiul art.129 alin.2 lit.d coroborat cu alin.7 lit.n, art.139 alin.3 lit.h, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL ALEŞD HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se acordă un mandat special domnului TODOCA IOAN reprezentant al Orașului Aleşd în Adunarea Generală a Asociaţilor A.D.I. Ecolect Group. pentru a vota ”pentru” privitor la următoarele: a) tarifele aferente contractului nr. 122.246 din 23.12.2003, conform anexei nr. | care face parte integrantă din prezenta hotărâre; b) tarifele aferente contractului nr. 413 din 18.07.2023, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre; c) tarifele aferente contractului nr. 486/23.04.2020, conform anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre; d) tarifele aferente contractului nr. 104/03.02.2020, conform anexei nr. 4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre; e) tarifele aferente contractului nr. 105/03.02.2020, conform anexei nr. 5 care face parte integrantă din prezenta hotărâre; P)_tarifele aferente contractului nr. 106/03.02.2020, conform anexei nr. 6 care face parte integrantă din prezenta hotărâre; g) tarifele aferente contractului nr. 107/03.02.2020, conform anexei nr. 7 care face parte integrantă din prezenta hotărâre; Tita e h) tarifele aferente contractului nr. 108/03.02.2020, conform anexei din prezenta hotărâre; .. care face parte integrantă Art.2. Se aprobă mandatarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP să calculeze şi să aprobe, ori de câte ori este necesar, în Adunarea Generală a Asociaţilor, tarifele de facturare, astfel încât să se asigure menţinerea echilibrului contractual în conformitate cu prevederile art. 44 şi 45 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Art.3. Se aprobă mandatarea reprezentantului de drept al U.A.T. Aleșd în Adunarea Generală a Asociaţilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group să voteze aprobarea tarifelor prevăzute la art. |. Art.4. Tarifele prevăzute în prezenta hotărâre, intră în vigoare după aprobarea acestora de către AGA Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP. Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează reprezentantul legal al U.A.T. Aleşd Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group, Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică cu: Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor, Primarul U.A.T. Aleşd A.D.I. Ecolect Group. PREȘEDINTE DE ŞEDINȚ BALOG ALEXANDRU CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL al oraşului LAURA ICOLETA Aleşd, 20 decembrie 2024 Nr. 162 Hotărârea a fost adoptată cu 12 voturi "pentru” și 5 Pabţineri” din 17 consilieri prezenţi şi 17 în funcție

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: alesd.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă