27 iulie 2022

HCL 334/2022 Alba Iulia adoptată

Aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Alba Iulia

Pe scurt

Consiliul Local aprobă inventarul bunurilor din domeniul privat al municipiului Alba Iulia. Se precizează că terenul intravilan situat în Alba Iulia, zona Irisului, în suprafață de 89 mp, este proprietate a domeniului privat al orașului și este înregistrat în Cartea Funciară, ceea ce înseamnă că aparține municipiului și poate fi folosit în contextul hotărârilor sale, în condițiile legale. Pentru locuitori, acest lucru clarifică cine poate dispune de teren și în ce condiții, fără impact direct asupra taxelor sau termenelor, din textul prezent.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Mitropolit Simion Stefan.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Mitropolit Simion Stefan” în Alba Iulia

Denumire
Hotărârea nr. 334 din 2022 a Consiliului Local Alba Iulia
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Alba Iulia
Emitent
Consiliul Local Alba Iulia
Număr
334 / 2022
Data
27 iulie 2022
Localitate
Alba Iulia, județul Alba
Stare
adoptată
Locuri citate
Mitropolit Simion Stefan (hartă) nr. cad. 85035, CF 87535, CF 98636, CF 85061, CF 97438, CF 87534
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Alba Iulia

Documente

Text

România Anexa la HCL nr. 334/27.07.2022 Județul Alba Municipiul Alba Iulia Consiliului local INVENTARUL bunurilor ce aparțin domeniului privat al unității administrativ-teritoriale Alba Iulia SECȚIUNEA I Bunuri imobile Nr. Codul de Denumire bunului Elemente de identificare Anul Valoarea de Situația juridică crt. clasificare dobandirii inventar actuală și/sau al (mii lei) dării în folosință 0 1 2 3 4 5 6 1 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, zona străzii 2012 18.430,00 lei Domeniul privat, Iulia Irisului, înscris în C.F. nr. 87533 Alba Iulia, cu nr. cad. potrivit Hotărârii 87533, în suprafaţă de 89 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 75/2012, Sud – proprietate particulară și Cartea Funciară nr. Est – proprietate patrimoniul privat al municipiului Alba 87533, număr Iulia cadastral 87533 Vest – proprietate particulară Nord – str. Irisului 2 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, zona străzii 2012 5.480,00 lei Domeniul privat, Iulia Irisului, înscris în C.F. nr. 87534 Alba Iulia, cu nr. cad. potrivit Hotărârii 87534, în suprafaţă de 369 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 75/2012, Sud – proprietate particulară și Cartea Funciară nr. Est – proprietate patrimoniul privat al municipiului Alba 87534, număr Iulia cadastral 87534 Vest – proprietate patrimoniul privat al municipiului Alba Iulia Nord – str. Irisului 3 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, zona străzii 2012 10.050,00 lei Domeniul privat, Iulia Irisului, înscris în C.F. nr. 87536 potrivit Hotărârii Alba Iulia, cu nr. cad. 87536, în suprafaţă de 677 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 75/2012, Sud – proprietate particulară și Cartea Funciară nr. Est – proprietate particulară 87536, număr Vest – proprietate patrimoniul privat al municipiului Alba cadastral 87536 Iulia Nord – str. Irisului 4 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, zona străzii 2012 730,00 lei Domeniul privat, Iulia Irisului, înscris în C.F. nr. 87535 Alba Iulia, cu nr. cad. potrivit Hotărârii 87535, în suprafaţă de 49 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 75/2012, Sud – proprietate particulară și Cartea Funciară nr. Est – proprietate patrimoniul privat al municipiului Alba 87535, număr Iulia cadastral 87535 Vest – proprietate particulară Nord – proprietate particulară 5 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, zona Piața 2009 24.200,00 lei Domeniul privat, Iulia Iuliu Maniu, înscris în C.F. nr. 74751 Alba Iulia, cu nr. cad. potrivit Hotărârii 74751, în suprafaţă de 73 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 191/2009, Sud – Est – Vest – Nord – proprietate patrimoniul public al și Cartea Funciară nr. municipiului Alba Iulia 74751, număr cadastral 74751 6 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, zona Bd-ului 2012 3.280,00 lei Domeniul privat, Iulia Revoluției, înscris în C.F. nr. 89689 Alba Iulia, cu nr. cad. potrivit Hotărârii 89689, în suprafaţă de 13 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 189/2012, Sud – Est – Vest – proprietate patrimoniul public al și Cartea Funciară nr. municipiului Alba Iulia 89689, număr Nord – proprietate patrimoniul privat al municipiului Alba cadastral 89689 Iulia 7 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, zona străzii 2010 5.830,00 lei Domeniul privat, Iulia Zefirului, înscris în C.F. nr. 78716 Alba Iulia, cu nr. cad. potrivit Hotărârii 78716, în suprafaţă de 50 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 23/2010, Sud – Est – Vest – Nord – proprietate patrimoniul public al și Cartea Funciară nr. municipiului Alba Iulia 78716, număr cadastral 78716 8 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, strada 2011 280.710,00 lei Domeniul privat, Iulia Mitropolit Simion Ștefan nr.2A, înscris în C.F. nr. 85035 potrivit Hotărârii Alba Iulia, cu nr. cad. 85035, în suprafaţă de 668 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 200/2011, Sud – strada Mitropolit Simion Ștefan și proprietate și Cartea Funciară nr. particulară 85035, număr Est – Vest –proprietate patrimoniul privat al municipiului cadastral 85035 Alba Iulia Nord – proprietate patrimoniul public al municipiului Alba Iulia 9 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, strada 2011 282.920,00 lei Domeniul privat, Iulia Mitropolit Simion Ștefan nr.3B, înscris în C.F. nr. 85010 potrivit Hotărârii Alba Iulia, cu nr. cad. 85010, în suprafaţă de 643 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 200/2011, Sud – strada Mitropolit Simion Ștefan și proprietate și Cartea Funciară nr. particulară 85010, număr Est – Vest –proprietate patrimoniul privat al municipiului cadastral 85010 Alba Iulia și proprietate particulară Nord – proprietate patrimoniul public al municipiului Alba Iulia 10 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, strada 2011 283.220,00 lei Domeniul privat, Iulia Mitropolit Simion Ștefan nr.3A, înscris în C.F. nr. 85061 potrivit Hotărârii Alba Iulia, cu nr. cad. 85061, în suprafaţă de 643 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 200/2011, Sud – strada Mitropolit Simion Ștefan și proprietate și Cartea Funciară nr. particulară 85061, număr Est – Vest –proprietate patrimoniul privat al municipiului cadastral 85061 Alba Iulia și proprietate particulară Nord – proprietate patrimoniul public al municipiului Alba Iulia 11 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, Bd-ul 2011 48.390,00 lei Domeniul privat, Iulia Revoluției nr.1B, înscris în C.F. nr. 78714 Alba Iulia, cu nr. potrivit Hotărârii cad. 78714, în suprafaţă de 144 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 228/2009, Sud – proprietate particulară și Cartea Funciară nr. Est – Bd-ul Revoluției 78714, număr Vest – proprietate particulară cadastral 78714 Nord – proprietate patrimoniul public al municipiului Alba Iulia 12 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, zona strada 2014 2.218.700,00 lei Domeniul privat, Iulia Anghel Saligny, înscris în C.F. nr. 97438 Alba Iulia, cu nr. potrivit Hotărârii cad. 97438, în suprafaţă de 5160 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 135/2014, Sud – strada Anghel Saligny și Cartea Funciară nr. Est – proprietate patrimoniul privat al municipiului Alba 97438, număr Iulia și strada Anghel Saligny cadastral 97438 Vest – proprietate particulară Nord – proprietate particulară 13 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, zona strada 2014 30.020,00 lei Domeniul privat, Iulia Andrei Mureșanu, înscris în C.F. nr. 98636 Alba Iulia, cu nr. potrivit Hotărârii cad. 98636, în suprafaţă de 135 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 315/2014, Sud – Est – Vest – Nord – proprietate particulară și Cartea Funciară nr. 98636, număr cadastral 98636 14 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, zona strada 2010 49.560,00 lei Domeniul privat, Iulia Vânătorilor, înscris în C.F. nr. 81537 Alba Iulia, cu nr. cad. potrivit Hotărârii 81537, în suprafaţă de 159 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 167/2010, Sud – strada Vânătorilor și Tulnicului și Cartea Funciară nr. Est – strada Tulnicului 81537, număr Vest – proprietate patrimoniul public al municipiului Alba cadastral 81537 Iulia Nord – proprietate patrimoniul privat al municipiului Alba Iulia 15 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, strada Calea 2009 56.100,00 lei Domeniul privat, Iulia Moților nr.59A, înscris în C.F. nr. 73731 Alba Iulia, cu nr. potrivit Hotărârii cad. 73731, în suprafaţă de 162 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 101/2009, Sud – proprietate particulară și Cartea Funciară nr. Est – strada Calea Moților 73731, număr Vest – proprietate particulară cadastral 73731 Nord – proprietate particulară 16 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, strada Ion 2009 102.400,00 lei Domeniul privat, Iulia Arion nr.16B, înscris în C.F. nr. 77047 Alba Iulia, cu nr. potrivit Hotărârii cad. 77047, în suprafaţă de 334 mp. Consiliului Local nr. Vecinătăţi: 314/2009, Sud – Est – Vest – Nord – proprietate particulară și Cartea Funciară nr. 77047, număr cadastral 77047 17 ------------ Teren intravilan Alba Situat administrativ în municipiul Alba Iulia, zona strada 2015 4.940,00 lei [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.apulum.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala