27 noiembrie 2024 · Inițiator: Edömér BIHARI

HCL 92/2024 Aita Mare adoptată

Aprobarea încheierii unui acord de asociere cu Școala Populară de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe în vederea desfășurării în comuna Aita Mare a unor cursuri de dans popular și țiteră

Pe scurt

Se aprobă încheierea unui acord de asociere între Comuna Aita Mare și Școala Populară de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe pentru organizarea în comuna Aita Mare a cursurilor de dans popular și țiteră în anul școlar 2024-2025 (1 decembrie 2024 – 30 iunie 2025). Scopul este stabilirea drepturilor, obligațiilor și responsabilităților celor două părți, precum și finanțarea activităților: comuna va asigura sala, utilitățile și va plăti 9.550 lei în trei tranșe, iar școala va asigura cadre didactice, va gestiona promovarea și va răspunde pentru eventualele pagube. Pentru locuitori înseamnă că vor exista cursuri finanțate în această perioadă, cu cheltuieli acoperite de primărie, în zonele desemnate ale comunei, și cu promovare comună a parteneriatului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Aita Mare

Denumire
Hotărârea nr. 92 din 2024 a Consiliului Local Aita Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea încheierii unui acord de asociere cu Școala Populară de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe în vederea desfășurării în comuna Aita Mare a unor cursuri de dans popular și țiteră
Emitent
Consiliul Local Aita Mare
Număr
92 / 2024
Data
27 noiembrie 2024
Inițiator
Edömér BIHARI
Localitate
Aita Mare, județul Covasna
Stare
adoptată
Locuri citate
Libertatii nr. 9
Teme
Contracte și achiziții · Școli și educație

Pe același subiect în Aita Mare

Ce prevede

Art.1. — Cadrul general Acordul de asociere se încheie în vederea desfăşurării în comuna Aita Mare a unor cursuri de dans popular şi ţiteră. Baza legală a acordului de asociere este art.129 alin.(2) lit.”e” şi art.129 alin.(9) lit.a” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art.2. — Părţile acordului 1. Comuna Aita Mare, prin Consiliul local Aita Mare, cu sediul în Aita Mare nr.206, judeţul Covasna, cod fiscal 4201929, reprezentat prin dl.Bihari Edomer, primar, 2. Şcoala Populară de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe, cu sediul în Sfântu Gheorghe, P-ța Libertăţii nr.9, judeţul Covasna, cod fiscal 4404397, reprezentat prin dl. Gâj Nândor, manager și dl. [persoană fizică], şef birou. Art.3. — Obiectul acordului de asociere Obiectul acordului de asociere este de a stabili drepturile și obligaţiile părţilor, precum şi a responsabilităţilor ce le revin în vederea implementării activităţilor aferente desfășurării cursurilor de dans popular și ţiteră în comuna Aita Mare. Art.4. — Durata acordului de asociere Prezentul acord de asociere se încheie pe durata anului școlar 2024-2025, respectiv pe perioada 1 decembrie 2024 — 30 iunie 2025. Art.5. Obligaţiile părţilor: 1. Comuna Aita Mare: a) va desemna o persoană de contact care va menţine legătura cu Școala Populară de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe; b) va pune la dispoziţie sala și eventualele echipamente necesare desfășurării activităţilor; c) va suporta cheltuielile cu utilităţile consumate în perioada desfășurării cursurilor de dans popular și țiteră; d) va achita în trei tranșe egale suma de 9.550 lei Școlii Populare de Arte şi Meserii Sfântu Gheorghe, pentru activităţile desfășurate în vederea derulării cursurilor (plată expert instrumentist, material didactic, cursuri scrise etc.) e) în toate materialele de promovare va menţiona numele partenerilor prezentului acord de asociere. 2. Şcoala Populară de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe: a) va desemna o persoană de contact care va menţine legătura cu Comuna Aita Mare; b) va asigura personal de specialitate în domeniu, care va preda cursul de dans popular şi cursul de țiteră; c) va păstra şi va utiliza în bune condiţii sala și echipamentele puse la dispoziţie de Comuna Aita Mare şi răspunde pentru eventualele pagube sau distrugeri; d) va răspunde solicitărilor făcute de către administrația locală și va acorda sprijin în organizarea de manifestări culturale locale; e) în toate

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala