28 noiembrie 2025

HCL 100/2025 Agapia adoptată

Stipulare termen 49 ani in contract concesiune teren cu case

Pe scurt

Se stabilește ca, în contractele de concesiune a terenurilor pentru construcția de locuințe din comuna Agapia, termenul de valabilitate este de 49 de ani. Pentru locuitori înseamnă faptul că dreptul de folosință al terenului va dura 49 de ani, după care pot exista reevaluări sau renegocieri privind prelungirea sau încheierea contractului, cu impact asupra eventualelor costuri și condiții de construire. Decizia vizează clarificarea termenului în contracte, astfel încât locuitorii să știe din timp ce perioadă au la dispoziție pentru construcție și ocupare, inclusiv eventualele implicații financiare sau administrative.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba stipularea termenului de 49 de ani in contractele de concesiune terenuri pentru constructia de locuinte, in sensul inscrierii termenului de 49 de ani de la data incheierii contractului de concesiune, pentru contractele de concesiune terenuri pentru constructia de locuinte, incheiate in perioada anilor 1993-1997, prin incheierea unui act aditional la contractual de concesiune, in cazurile unde nu s-a incheiat un astfel de act aditional, conform modelului din Anexa la prezenta hotarare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Agapia

Denumire
Hotărârea nr. 100 din 2025 a Consiliului Local Agapia
Titlu oficial
Hotărâre privind stipulare termen 49 ani in contract concesiune teren cu case
Emitent
Consiliul Local Agapia
Număr
100 / 2025
Data
28 noiembrie 2025
Localitate
Agapia, județul Neamț
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Agapia

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL NEAMȚ CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI AGAPIA CIF.2614112 HOTᾸRÂRE privind stipularea termenului de 49 de ani in contractele de concesiune terenuri pentru constructia de locuinte CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI AGAPIA, JUDETUL NEAMT intrunit in sedinta ordinara la data de 28 noiembrie 2025 ✓ Luand in dezbatere in plenul sedintei proiectul de hotarare privind stipularea termenului de 49 de ani in contractele de concesiune terenuri pentru constructia de locuinte, initiat de primarul comunei Agapia ✓ Fundamentata pe urmatoarele prevederi legale: - art.129, alin.1, alin.2, lit.c, din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; ✓ Avand in vedere: - Referatul de aprobare a primarului comunei Agapia, in calitatea sa de initiator al proiectului de hotarare, in conformitate cu prevederile art.136 din O.U.G. nr.57/2019, actualizata - Raportul de specialitate al Compartimentului impozite si taxe locale la proiectul de hotarare ; cu avizul favorabil al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului Local - In conformitate cu prevederile din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale - In conformitate cu prevederile din Legea nr.50/1991 privindautorizarea lucrarilor de constructii 1 - In aplicarea HCL. Agapia cu nr.13 /26.08.1993 prin care s-a aprobat concesionarea directa a terenului aferent constructiilor de locuinte - In aplicarea HCL. Agapia cu nr.4 /02.02.1995 prin care s-a aprobat concesionarea prin licitatie la data de 14.03.1995 a terenului aferent constructiilor de locuinte - In aplicarea art.- din contractele de concesiune incheiate cu cetatenii comunei Agapia - Cu respectarea prevederilor art.7 , alin.13 al Legii nr.52/2003 rep, privind transparenta decizionala in administratia publica , cu modificarile si completarile ulterioare In temeiul prevederilor 129 alin.2 lit.b, coroborate cu alin.4 lit.d, art.132, art.139 alin.1-3, art.196 alin.1 lit.a, art.197 alin.1-2, art.199 alin.1-2 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; HOTARASTE: ART.1 Se aproba stipularea termenului de 49 de ani in contractele de concesiune terenuri pentru constructia de locuinte, in sensul inscrierii termenului de 49 de ani de la data incheierii contractului de concesiune, pentru contractele de concesiune terenuri pentru constructia de locuinte, incheiate in perioada anilor 1993-1997, prin incheierea unui act aditional la contractual de concesiune, in cazurile unde nu s-a incheiat un astfel de act aditional, conform modelului din Anexa la prezenta hotarare. ART.2 Primarul comunei Agapia prin Serviciul financiar-contabilitate va asigura ducerea la indeplinire prevederile prezentei hotatari. ART.3 Secretarul general al comunei Agapia va asigura publicitatea si comunicarea prezentei hotarari institutiilor si persoanelor interesate. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONSILIER LOCAL, CONTRASEMNEAZĂ ILIE ION MARIN secretar general al comunei Agapia ILIOI ELENA-DOINA Nr........100....... / 28 noiembrie 2025 Nr. total consilieri locali: _13___ ; Nr.consilieri prezenti:_13___;Nr.voturi PENTRU:__13____;Nr.voturi IMPOTRIVA:___-______

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: agapia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala