România › Vrancea › Adjud › 2016 › HCL 97/2016
HCL 97/2016 Adjud adoptată 🔖 Salvează
Hotărâre privind propunerile de scoatere din funcțiune a activelor fixe din patrimoniul administrativ -gospodăresc și casarea acestora în urma inventarierii anuale pe anul 2016 Denumire Hotărârea nr. 97 din 2016 a Consiliului Local Adjud Emitent Consiliul Local Adjud Număr 97 / 2016 Localitate Adjud , județul VranceaStare adoptată Pe scurt Se aprobă scoaterea din funcțiune și casarea unor active fixe din patrimoniul administrativ – gospodăresc al municipiului Adjud, ca urmare a degradării și uzurii avansate raportate în inventarul pe anul 2015, cu o valoare de 57.276,37 lei, iar bunurile vor fi valorificate conform legii. Decizia înseamnă pentru locuitori eliberarea de activele uzate, urmând ca fondurile rezultate să fie folosite în condițiile legale, iar Direcția economică a primăriei să asigure punerea în aplicare. Se va comunica public hotărârea și se va aplica în conformitate cu prevederile legale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă Se aprobă casarea activelor fixe din patrimoniul administrativ - gospodăresc al municipiului Adjud , ca urmare a degradării şi uzurii avansate a activelor fixe , situaţie rezultată în urma inventarierii pe anul 2015, având o valoare de inventar de 57.276.37 lei , conform anexei nr. | care face parte din prezenta hotărâre , procedându-se la valorificarea acestora în condiţiile legii
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Documente Text ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ADJUD
HOTĂRÂREA NR_ÎY
din 28 iulie 2016
privind : aprobarea scoaterii din funcţiune şi casarea unor active fixe în urma
inventarierii anuale
Consiliul local al municipiului Adjud , întrunit în şedinţă ordinară la convocarea primarului
Municipiului Adjud ;
- Având în vedere Expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea scoaterii
din funcţiune şi casarea unor active fixe şi Raportul de specialitate al Direcţiei Economice privind
aprobarea scoaterii din funcţiune şi casarea unor active fixe în urma inventarierii anuale ;
- Luând act de avizul comisiei pentru activități economico — financiare , buget şi finanţe ,
taxe şi impozite , servicii publice a Consiliului local al Municipiului Adjud ;
- Ţinând seama de Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 2861/2009 pentru aprobarea normelor
privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor , datoriilor şi
capitalurilor şi Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată , cu modificările şi completările
ulterioare ;
- Luând în considerare Ordonanţa Guvernului nr.8! / 28.08.2003 privind reevaluarea şi
amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice cu modificările şi completările
ulterioare ;
- Luând în considerare prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în
administraţia publică , republicată cu modificările şi completările ulterioare ;
- În baza dispoziţiilor art.36, alin. 2 lit. “b“, alin. 4 lit. “a”, art. 45 alin. 2 lit.“a” , art.47 şi
art. 117 lit. “a” din Legea nr.215 / 2001 privind administraţia publică locală , republicată în anul
2007 , cu modificările şi completările ulterioare ;
HOTĂRĂȘTE :
Art.1. Se aprobă casarea activelor fixe din patrimoniul administrativ - gospodăresc al
municipiului Adjud , ca urmare a degradării şi uzurii avansate a activelor fixe , situaţie rezultată în
urma inventarierii pe anul 2015, având o valoare de inventar de 57.276.37 lei , conform anexei nr. |
care face parte din prezenta hotărâre , procedându-se la valorificarea acestora în condiţiile legii .
Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de către Direcţia economică
din cadrul aparatului de specialitate al primarului .
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică şi se publică conform dispoziţiilor legale .
CONTRASEMNEAZĂ ,
Secreiaţ
Jr.Sibişan
"d V'S nIo1A18s gas - [310] ea4ţad'1[ - nqurapl(p
JOLIBdHIS )U9133a1 - UEOŢ NdUșE) - NIQUIAAI(£
1edround J0șoadsui - eyţouec) nsnyy - 1121028 (7
JEUILICBOIA - RIPNEJ) OPI2u097Ţ eays410) - auipotaad (1
* VIVAULNID VISIWOD
LEOLT'LS 1VLOL
Mzmouie | SIOZI1'10 | 000 | %001 JOBizLZ O 1000 [Ogizz 7 00“0__| 000 [ ELIOT LI 'sz |ui €y7 osaoA gieş jevurzd ueldijod poejd|'7T'£ 89709
MezWoue | SIOT'6010| 000 | 2001 I0SIZLI 000 |O8i7L7 000 | 000 [4 £10T'60:0£ |iu £ „7 OSa2A eleş jegurid utdijod pocjd| 71 € 99709
Meznaowme | €107'10'10| 000 | %001 0007! 000 _|00'0s7'1 00'0__| 000 p___1 6007'10'67 91901 ROIIOSIAy pe SIE 71009
YeZHIOWe | SLOZ'EO'10 | 000 | %00i |orzope 00'0_10€ Love 000_|000 | 01 | SO0TE0O'6Z HJ0S900e 9 RUIPADVȚ'p'['€ 0009
YezInouie | ZIOZOL'10 | 000 | %001 Î8£I£9 00'0 |8£'I£9 000__| 000 S LOOTOI'97 | WăB-ZO-NA 01£I ete uisuimoinyi1' CEZ | LLO0Y
Yezinouie | 6007's0'10 | 000 | %001 l00%e 00'0 100'€ 00'0 [000 [2 SO0Z'S0'p7 JSijseonv| TIET | LIO0Y
Yezinouie | OLOZZO'10 | 000 | %001 1007667 00'0 |00'z667 00'0__| 900 €__ | LO07707E 01 291440 I0UouEg 10jeŢnajED| 677 LTEOE
Yezinoure | I1OZ70'10| 000 | 2001 [00000% 000 |00'000'Y 00'0__| 000 p | 100C707I VOUIIA BOIUOX 10Je1do| 1 '7£ vTc0€
jezinouie | 8007'01'10 | 000 | %001 |sc1Zsz 000 |s/'1zs'e 00'0__1 000 2__| 90070L'6! | OSE a snduiAţ) ejesiă:p 0103 essuie)| 677 17E0£
Jeziuowme | 60079010 | 000 | %001 1000017 00'0_100'001' 000 | 000 £___| 90079017 | [euoitounpiiiii + DEŞATd 10jepn5/e9|'6 77 LIEOE
YEZMOUIe | BO0Z'£0'10 | 000 | %001 10/7672 000_ [OI 2767 000 | 000 € S007'£0'87 JSŢUIOdIUIA 10999101d| 6 77 £900£
Jeziuoure | 8007'10'10 | 000 | %00t 100797 00'0_[00'Z9p'7 00'0__| 000 € S007'10'10 Jase] ejueuruduij|'6'77 1900€£
Mezinovue | plOZ:80'10 | 00'0 | %001 100'060'€ 000_[00'060'£ 00'0__| 000 9180078087 OLE Sg a120yis03030W|'7p7'1 7 | 87107
YeZInouIe | p1O7'80'10 | 000 | %001 [007060 £ 00'0_100'060'£ 000 [000 9 1 90008087 OL£ Sa 2120jIs0030pNȚ 7717 | LEIOZ
JezWoule | prOZ'8010 [| 000 | %001 [00060£ 000 |00'060'£ 00'0_[ 0090 9 1 80078087 OL£ Su 21B0JISO2010W| Zr | 97107
Jezuloue | pi078010| 000 9001 |00'060'£ 00“0_|00'060'£ 000 | 000 9 8007'80'87 OL€ Sa 3ieoșis0o0)0pl| 7717 | sz10z
VeZȚHOUIE | ELOTZO'10 | 000 | 001 100s87z 000 |00's8zz 000__| 000 9 | LOOTZOEI 00€ Să 2i2oNsod00W['7'p7'1'7 | £0107
Vezioue | SIOZ'£0'10 | 000 | %001 [06'6c6! 00'0_ |06'6£6'1 000__|1000 | 01 | S00zc06€ Rjeuiozuas axepnwuiis gsniL|'I'SEi7 | 91007
jeziuotue | OLOZLO'10 | 000 | 4001 Î7Owbsi 000 |79ps'1 00'0__| 000 9 P007'L0'61 auneos 2 no oued yes Esti [997 ZELOI
Vezrouie | O10ZLO'10| 000 | %601 |9Ppsi 00'0_|Z9bs'1 000 | 000 9 | PO0TLO6! duneos Z no oued yes Ese['99| TELOI
AezW0ure | 01072010 | 000 | %001 |79bpsi 000 [obs 00'0__[ 000 9 VO0T'LO'61 auneos 7 no oued yes gseN['99| VELO
VeziHouie | OLOZL0'10 | 000 %001 [TOS 000 |co'bsi 00'0__[ 000 9 7007'L0'6! auneos 7 no dud es gsp] 99| 67101
YEZIAOUIe | O1OZLO10 | 000 %00. |C9'Pbs1 000 |79'pbsi 000 [000 9 Y00T'L0'61 auneos 7 no oăed yes gsejȚ991 87101
YEZIIOUIE | OI07LO'10 | 000 2001 |7opbs'1 00'0 |79bs'i 00'0__| 000 9 V007'L0'61 Suneos 2 no oied ues zseW|'991 LTI0L
Jezinouie | O107LO'10 | 000 | %001 [COS] 000 |9'ppsi 000 | 000 9 | bO0TLO6I 3uneos 7 no osed ut Ese| 991 97101
EI EA RI “01 '%6 '8 L “9 'S p "e “7 1 "0
233102 EStuta EIIĂȚIIS Pyezijtouit gleunţ Po[-IenuoAul itu | ue BIEZIIn EfulSOJOy u; 2x19 034 BIBIIISep lejuaAui
ujeA2s4qQ *pIourt e3eq JB3IEOȚEA ganzi EAIEOIEA Lil 2p DIBOJEA EStulg. Eeanq peanq 1*a Edanunuaq 3p po) IN
DSAAVUOdSOD ALLVULSINIAGY 10INOWIULVd VI 30 2IVSVD ZUdS ASNdONd XI AALLDY
9107 /
N VIUYVUY.LOH VI FUN YXaNY
QALrGV INMNIdIDINNA VIIYARId
eAȘĂGUII pu liesa:s-1ţ
ț // “AVLHADaS
“VZVAINWAISVILNOD
= HO] EU,
“ăAYIISNOD
Z - “YÎNIOIS AC ELNIGASAUd
ejeyijA eyaqetua nseoriq'aq
* ALLNDAXA UOLDSAIC
10Hiodns 10393dsu! - joniqeD 10ansp'3up - niquapa(9
J0laadns șuoJaga4 - $nţa31gyA deapnioup - nuquap(S
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Sursa: www.adjud.ro
Date preluate automat. Numărul, anul, data și legarea documentelor de act sunt extrase automat de pe site-ul primăriei. Pot conține erori — la o verificare pe întreaga arhivă, aproximativ 1% dintre documente par atașate altui act decât cel indicat de numele fișierului. Documentul oficial al primăriei prevalează ; verifică la sursă înainte să te bazezi pe act într-o decizie.Data adoptării nu a putut fi citită din sursă. Semnalează o eroare → Hotărâri adoptate în aceeași perioadă Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.