Aprobarea decontării cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat
Pe scurt
Se aprobă decontarea cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat din municipiul Adjud. Asta înseamnă că autoritatea locală va plăti sau rambursa cheltuielile de transport redactate în documente, pentru lunile menționate în cereri, până la sumele prevăzute în fiecare adresă a unităților de învățământ (ex. 699–1.695 lei/page). Implicit, locuitorii pot vedea suport financiar pentru navetă alocate din bugetul local, în funcție de numărul și valoarea cererilor aprobate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
Hotărârea nr. 40 din 2019 a Consiliului Local Adjud
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea decontării cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ADJUD
HOȚĂ ÂRFA NR, TO 10
Din E cae a
privind aprobarea decontării cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor
didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat
Consiliul local al municipiului Adjud, întrunit în şedinţă ordinară:
- Având în vedere Expunerea de motive a Primarului municipiului Adjud și Raportul comun de
specialitate al Direcţiei Economice şi Serviciului administrare domeniu public și privat-Compartiment
asociaţii de proprietari, învățământ, relația cu ONG-uri, din aparatul de specialitate al Primarului
municipiului Adjud, cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea decontării cheltuielilor pentru
naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din
învăţământul preuniversitar de stat;
- Luând act de avizul Comisiei pentru activităţi social-culturale, culte, învățământ, sănătate,
familie, muncă, protecţie socială, protecţia copilului și al Comisiei pentru activităţi economico-
financiare, buget şi finanțe, taxe şi impozite, servicii publice a Consiliului Local al municipiului
Adjud;
Examinând:
Adresa nr.2138 din data de 13.02.2019, înregistrată sub nr.1680 din 13.02.2019 a Şcolii Gimnaziale
„Mihail Armencea” privind decontarea navetei personalului didactic şi auxiliar, în sumă de 914,00 lei,
aferentă lunii ianuarie 2019,
Adresa nr.165 din data de 04.02.2019, înregistrată sub nr.1695 din 13.02.2019 a Școlii Gimnaziale
„Principele Radu”, privind decontarea navetei personalului didactic şi auxiliar, în sumă de 755,00 lei,
aferentă lunii noiembrie 2018, și adresa nr.166 din data de 04.02.2019, înregistrată sub nr.1697 din
13.02.2019, privind decontarea navetei personalului didactic și auxiliar, în sumă de 1.047 lei, aferentă
lunilor decembrie 201 8-ianuarie 2019,
Adresa nr.189 din data de 11.02.2019, înregistrată sub nr.1583 din 11.02.2019 a Şcolii Gimnaziale
„Mareșal Alexandru Averescu” privind decontarea navetei personalului didactic şi auxiliar, în sumă de
699,00 lei, aferentă lunii ianuarie 2019,
Adresa nr.65 din data de 18.01.2019, înregistrată sub nr.966 din 29.01.2019 a Colegiului Naţional
„Emil Botta” privind decontarea navetei personalului didactic şi auxiliar, în sumă de 1.695,00 lei,
aferentă lunii ianuarie 2019,
Adresa nr.354 din data de 12.02.2019, înregistrată sub nr.1659din 12.02.2019 a Colegiului Tehnic
„Gheorghe Balş” privind decontarea navetei personalului didactic şi auxiliar, în sumă de 1.497,00 lei,
aferentă lunii ianuarie 2019,
Având în vedere:
- prevederile art.105, alin.(2) lit.f), din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi
completările ulterioare,
- prevederile art. 1, 2 şi 5 din Instrucţiunile nr. 2/2011 privind decontarea navetei cadrelor
didactice, emisă de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,
- în baza art.7 din Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică nr.52/2003,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
- în temeiul prevederilor art.36 alin.(2), lit. d) coroborat cu alin. 6, lit. a), pet. 1 şi lit. b) precum
şi art.45, alin. 2, lit. a), art.47, art. 115 alin. (1) lit. b) şi art. 117, alin.t,lit a) din Legea 215/2001
privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
ART.I1. Se aprobă decontarea sumei de 914,00 lei pentru Școala Gimnazială „Mihail
Armencea” reprezentând cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar,
aferentă lunii ianuarie 2019.
ART.2. Se aprobă decontarea sumei de 1.802,00 lei pentru Școala Gimnazială „Pricipele Radu”
reprezentând cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar, aferentă
lunilor noiembrie-decembrie 2018 şi ianuarie 2019.
ART.3. Se aprobă decontarea sumei de 699,00 lei pentru Școala Gimnazială „Mareșal
Alexandru Averescu” reprezentând cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice şi a personalului
didactic auxiliar, aferentă lunii ianuarie 2019.
ART.4. Se aprobă decontarea sumei de 1.695,00 lei pentru Colegiul Naţional „Emil Botta”
reprezentând cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice, aferentă lunii ianuarie 2019.
ART.5. Se aprobă decontarea sumei de 1.497,00 lei pentru Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş”
reprezentând cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice, aferentă lunii ianuarie 2019.
ART.6. Primarul municipiului Adjud precum şi serviciile de specialitate din aparatul de
specialitate al primarului, vor aduce la îndeplinire prezenta hotărâre, care se va publica şi comunica
conform dispoziţiilor legale.
PREŞEDINTE DE SEDIVȚĂ- CONTRASEMNEAZĂ ,
Consilier, Secretar A icipiului Adjud
Nechifor Florin, Jr. Sibisa ra — Genoveva
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.